În perioada iulie-octombrie 1975, au fost inventariate, la faţa locului, 26 de „obiective, foste conace şi castele, în vederea cunoaşterii fondului de clădiri, care prin construcţie au un caracter deosebit”.
La 11 octombrie 1975, oficialii de la judeţeana de partid au ajuns şi în comuna Unirea (în prezent comuna General Berthelot), pentru a evalua castelul din localitate.
Din informaţiile obţinute in situ, s-a ajuns la concluzia că ar fi fost „construit cu cca. 200 în urmă. Castelul cuprinde şi elemente de arhitectură decorativă, având faţada sprijinită de coloane în stil ionic (!)”.
Legat de proprietari, iniţial aparţinuse „baronului Nopcea şi contesei Lonyay”. Izvoarele istorice mărturisesc faptul că nobila contesă era sora lui Elemer Lonyay, cel care s-a căsătorit cu prinţesa Stephanie a Belgiei, văduva Arhiducelui moştenitor Rudolf de Habsburg.
Despre această amfitrioană, căreia îi fusese gazdă, Nicolae Iorga nota: „este fiica fostului ministru-preşedinte unguresc şi sora aceluia care a luat, fără a se înălţa, pe văduva Arhiducelui Rudolf. Doamnei străine îi place a îmbrăca portul nostru şi a ne juca danţurile, ca un sport mai neobişnuit”.
Însă, aşa cum o reflectă şi actele comisiei comuniste, după Primul Război Mondial, „castelul cu o mică proprietate din jur a fost donat Generalului Berthelot, şeful Misiunii Militare Franceze din România, care, la rândul său, a testimoniat proprietatea Academiei Române, până în urmă cu 30 de ani (1945 – n.n.), când devine sediul Întreprinderii Agricole de Stat – Ferma de Animale Unirea”, respectiv fermă de îngrăşare a porcilor.
În anul 1975, clădirea centrală era serios afectată, drept pentru care, autoritatea locală intenţiona să mute ferma şi să amenajeze acolo sediul primăriei şi al postului de miliţie comunală.
Însă, oficialităţile judeţene au considerat că propunerea avea un anumit grad de indecenţă, de vreme ce se credea că autoritatea statului ar fi putut lua locul unei ferme de porci.
Pe cale de consecinţă, propunerea locală a fost tăiată cu creionul chimic, hotărându-se, în schimb, mutarea fermei şi „amenajarea obiectivului ca local al Căminului Cultural şi bibliotecii comunale”.
În final, nici sugestia din urmă nu a avut vreo izbândă: s-a preferat folosirea acestei clădiri ca ospiciu de nebuni.
Actualmente, monumentul are un destin favorabil, renăscând din ruine odată cu revenirea sa sub patronajul Academiei Române.
Sursa AICI
