”Pană Albă” o ucide pe femeia poreclită ”Apașul”, pentru că lua trofee bucăți din trupurile victimelor sale

 

Poveștile lunetiștilor sunt speciale în lumea istoriilor de război. Considerat de mulți drept un ”ucigaș cu sânge rece, care nu își riscă viața”, lunetistul este o armă eficientă a oricărei armate. Lovește de la distanță, producând pierderi inamicului, fără a expune propriile trupe la pericole.

O astfel de poveste este legată de două legende ale Războiului din Vietnem. Unul este Carlos Hathcock, poreclit ”Pană Albă”, pentru că obișnuia să își sfideze inamicii purtând o pană la cască, și o femeie, nord-vietnameză, poreclită ”Apașul”.

Hathcock avea, în 1966, când a avut loc întâlnirea dintre cei doi, 24 de ani. Crescut într-o familie americană tributară tradițiilor vieții de frontieră, el a mânuit arme de foc încă de când avea 6 ani. În armată, a devenit lunetist și a rămas militar din 1955 până în 1975, fiind de două ori trimis pe frontul vietnamez. A slujit sub drapelul american 20 de ani fără câteva luni, de altfel acesta fiind și regretul său, că rănile căpătate pe câmpul de luptă nu i-au permis să rămână activ 20 de ani, pierzând drepturile bănești cuvenite după acest termen. După 1975 i s-a mai permis, totuși, să lucreze în diferite unități și a împlinit cerințele pentru o pensie.

Când s-a întors definitiv de pe front ”contabilizase” 93 de lovituri confirmate de ambele tabere, adică 93 de oameni uciși.

Fără îndoială cea mai cunoscută ispravă a sa este doborârea temutei ”Apașul”.

”Apașul”, în ciuda poreclei, era o femeie, șefa unui pluton de cercetași și lunetiști. Devenise celebră prin aceea că tortura prizonierii până îi omora. Multe dintre victimele sale erau găsite cu pleoapele retezate și castrate, răspândindu-se zvonul că ”Apașul” păstra trofee.

În noaptea de 12 spre 13 noiembrie 1966, Hathcock a auzit strigătele unui pușcaș marin căzut în mâinile plutonului condus de ”Apaș”.

Dimineață, însoțit de un cercetaș, căpitanul Edward James Land, a pornit în căutarea cruntei femei.

Au găsit plutonul, dar, de la distanța de aproape un kilometru, nu își dădeau seama care este femeia dintre cei cinci vietnamezi. A identificat femeia când s-a ridicat și s-a dus să se ”ușureze”.

Atunci a tras. A doborât-o din primul glonț. A mai tras o dată, doar ca să fie sigur că a omorât-o.

După această lovitură, starea lui Carlos Hathcock s-a deteriorat, în sensul că a început să-i placă să doboare ținte vietnameze.

A fost trimis acasă, dar a revenit pe front. În a doua misiune a fost rănit când mașina sa a trecut peste o mină de teren. Rănile nu i-au permis să rămână 20 de ani în serviciu.

A murit în 1999.

Surse foto: americanshootingjournal.com și military.wikia.org