Pacea dintre romani și goți
Prin pacea din 332 p.Chr. goții primeau statutul de foederați, cu subsidii şi alimente, cu dreptul de a face comerţ în târgurile de la Dunăre, acum fiind trimis şi fiul lui Ariaricus (viitorul conducător Athanaricus). Pacea a fost urmată de un nou episod militar (războiul cu goții al împăratului Valens, 367-369) și de o nouă pace, pacea de la Noviodunum (Isaccea), în august 369.
În vremea urmaşilor lui Constantin cel Mare se respectă, în general, pacea din 332. Dar cunoaștem și situații tensionate. În jurul anilor 337-340 la Carcaliu (aflat la nord de Troesmis) se ridică o mică fortificație: inscripţia arată că împăraţii „au închis acest loc aşezat la hotar şi mereu expus cutezanţei neamurilor gotice, prin ridicarea acestei fortificaţii, cu scopul de a întări pentru veşnicie siguranţa provincialilor, şi au oprit prin această durabilă fortificare atacul răufăcătorilor” – „clauserunt latru[nc]ulorum impetum”) – IGLR 238. Interesant de menţionat şi persoana celui care se ocupă de construcţia fortificaţiei amintite, Sappo, vir perfectissimus, dux limitis Scythiae, bărbat de rang ecvestru, dar la rându-i de provenienţă barbară.
Latrunculi (tâlharii) menţionaţi de către această inscripţie îşi găsesc un echivalent literar în discursurile oratorului Themistios. Scriind despre aceeaşi gentiles barbari, acesta lasă să transpară nu numai breşele în sistemul defensiv al limesului, dar şi caracterul quasi-permanent al atacurilor de peste Dunăre: „se răspândeau în toate părţile pe mal, nu câte unul sau doi, ci în întocmiri şi acelea de hoţi, nu de soldaţi, şi numeau furturile lor pradă de război … neîndrăznind să năvălească în cete şi pe faţă, fiindcă pacea, care era doar de formă, îi oprea, ei săvârşeau furturi şi nelegiuiri în bărci cu un singur rând de vâsle, stăteau la pândă în luntrile lor ascunşi în ostroave şi năvăleau fără de veste peste localnicii din apropiere”.
Domnia lui Iulian Apostatul (360-363 p.Chr.) este un timp de continuitate
Împăratul însuşi (Claudius Mammertinus, Panegyrici latini, XI, 7) „ a vizitat toate oraşele situate de-a lungul Dunării, a ascultat glasurile tuturor, le-a uşurat condiţiile de viaţă şi a instaurat fericirea”. Cât de puternică este fortificarea? Mai târziu, în ianuarie-februarie 370, Themistios (Or., X, 133-140) ne asigura că „malul este plin de fortăreţe, fortăreţele de soldaţi, soldaţii de arme, armele de frumuseţe şi tărie”.
Irupţiile picţilor şi scoţilor în Brittania, luptele cu alamanii pe Rin şi Neckar, cu sarmaţii şi quazii în regiunile dunărene nu au fost decât prefaţa marii înfruntări cu vizigoţii la Dunărea de Jos.
Între 367-369 are loc războiul gotic al împăratului Valens. Împăratul urmărește să pedepsească insolența goților de a-l susține pe uzurpatorul Procopius, care se pretindea ultimul reprezentant al familiei onstantiniene. În367, leagă pod de vase prope Dafnen şi urmăreşte pe duşmani în ţinutul lor; în 368, din cauza evărsării Dunării, este obligat să aştepte toată vara lângă un sat al carpilor (colonizaţi probabil de Aurelian); în 69 leagă alt pod de vase la Noviodunum. Goţii cer pace – întărită printro întâlnire între împărat şi regele thanaric, pe o corabie ancorată în mijlocul Dunării. Conform înţelegerii, se permitea comerţul între barbari şi omani în două târguri de la Dunăre.
