La început Gandhi și-a considerat soția doar o fată cu care se juca. Doi ani mai târziu, învățat de cumnata sa, și-a consumat căsătoria. După alt an, tatăl lui Gandhi s-a îmbolnăvit, căzând la pat.
Tânărul Mahatma îi masa într-o zi picioarele părintelui bolnav când unchiul său l-a rugat să facă o pauză pentru a vorbi între patru ochi cu fratele lui.
Gandhi s-a conformat și a mers la soția sa, care era însărcinată, pentru a profita de ea.
În mijlocul actului sexual, un servitor a ciocănit la ușă pentru a-l anunța că tatăl se prăpădise.
El a fost marcat toată viața de faptul că nu-i făcuse un ultim serviciu muribundului.
Un făt mort
Câteva luni după aceea, Kastyrbai a născut un făt mort.
Viitorul erou al Indiei a fost distrus, convins că moartea pruncului era legată de senzualitatea sa păcătoasă.
I-a jurat mamei sale că, trei ani, se va ține la distanță de vin, femei și carne.
A plecat singur în Anglia, unde o gazdă cu chef de viață i-a făcut avansuri, căreia, însă, i-a rezistat.
Întors în India, și-a trimis soția pentru un an la familia ei, după care a reluat relațiile conjugale până a plecat în Africa de Sud.
Dorea să trăiască cast, fără soția care îi aprindea dorințele sexuale.
În Africa a întemeiat un ashram, adică o comunitate bazată pe castitate, nonviolență și adevăr.
Două jurăminte
Primul jurământ de abstinență l-a depus în 1901, iar în 1906 l-a înoit, jurând castitate veșnică: brahmacarya.
„Castitatea este precum mersul pe muchia unei săbii, înțeleg în fiecare clipă necesitatea vigilenței permanente”, mărturisea Gandhi.
Cel mai înflăcărat susținător al castității din lume nu a fost binecuvântat cu o înclinație în acest sens.
Și la tinerețe și la bătrânețe, se simțea chinuit de sexualitatea sa.
Toată viața a fost afectat de moartea tatălui și copilului pe care le punea pe seama desfrâului său.
Totuși, a încălcat în mod repetat obișnuita precauție brahmacarya de evitare a ispitei, prin evitarea femeilor.
Sursa: Elizabeth Abbot, Istoria celibatului
