Numele sau aramaic înseamnă „geamăn”. În Faptele lui Toma (1.1) și în Legendă lui Abgar îl întâlnim sub numele de Iuda Toma.
În Evanghelia după Toma, păstrată în limba coptă, întâlnim numele de „Didim Iuda Toma”.
În Evanghelia după Ioan avem de fapt informațiile principale despre el, fiind menționat în trei contexte precise: pe drumul către Betania, când se oferă să moară împreună cu Iisus; când întrerupe ultima cuvântare a Mântuitorului spunând:
„Doamne, nu știm unde Te duci; și cum putem ști calea” și în cele din urmă, îndoindu-se de înviere și legând acceptarea acestei minuni de atingerea rănilor de pe trupul Mântuitorului cel înviat.
După ce Mântuitorul i s-a arătat, iar el a putut să se convingă de realitatea Învierii, Toma a făcut cea mai concisă și mai extraordinară mărturisire de credință în Hristos: „Domnul meu și Dumnezeul meu”.
Potrivit tradiției primare, menționată de Eusebiu de Cezareea, Toma a întreprins activitatea de evanghelizare a parților, iar tradiția apocrifă îl plasează că propovăduitor al Evangheliei lui Hristos în India, unde a suferit moarte de martir.
Creștinii sirieni din Malabar susțin cu tărie că se trag din Sf. Apostol Toma și că a fost martirzat la Calamină (Mylapore), lângă Madras.
Există și o „Cruce a Sf. Toma”, gravată în piatră, datând din sec. VI-VIII, însoțită de o inscripție a cărei traducere este problematica.
Moaștele Sf. Apostol Toma au fost aduse la Edessa, după unele păreri în anul 165, iar după altele în 394.
Foto: Caravaggio, Toma Necredinciosul
