Ororile comunismului. Copilul care și-a turnat la Securitate colegii care ”dansează decadent” și fumează în WC!

 

Informatorii copii, racolați de Securitate pentru a da informații despre colegi, profesori, părinți, sunt una dintre realitățile istoriei noastre recente pe care ne este imposibil să o acceptăm . Totuși ea a existat și acei informatori sunt acum oameni maturi, trecuți de 40 de ani. Poartă în ei urmele acelei traume, pentru că e o traumă ce li s-a întâmplat în școală, la facultate? Au fost ei pervertiți pe viață?

Cu un fragment din studiul ”Colaboratorii din rândul tinerilor – cea mai tragică formă de completare a rețelei de informative a Securității”, al istoricului Luminița Banu, dezvăluim încă o filă din dosarul acestei probleme.

Astăzi aflăm cum erau instruiți să transmită informațiile strânse din casă, din școală și, mai ales, ce fel de informații puteau ei strânge.

” Tot în cadrul procesului de recrutare se stabileau modalităţile de ţinere a legăturii şi de contactare a ofiţerului în cazuri urgente. Legătura era păstrată direct de către ofiţer (legătură personală) sau, uneori, prin intermediul unui rezident. În cazul legăturii directe, se stabileau la fiecare întâlnire data şi locul viitoarei întrevederi (nu mai rar de o dată pe lună), precum şi întâlnirea de rezervă (în caz că prima era ratată din motive obiective). Pentru cazuri de urgenţă, ofiţerul îi comunica tânărului informator un număr de telefon şi o frază convenţională pe care acesta trebuia să o comunice persoanei care răspundea apelului.

Uneori, mai mult pentru motive ce ţineau de motivarea informatorului, de creare a senzaţiei că acesta face un lucru deosebit, vecin cu activităţile de spionaj (senzaţie deloc de neglijat pentru adolescenţi şi tineri!), ofiţerii de securitate recurgeau şi la sisteme mai mult sau mai puţin ingenioase pentru contactarea de urgenţă. De exemplu, informatorul „Iordache” fusese instruit de ofiţer ca, în cazul unor informaţii ce nu sufereau amânare, să aplice o bulină de plastilină pe tocul uşii de la clasă sau să apeleze un număr de telefon şi să comunice: „am găsit la magazinul Tomis un material frumos de pantaloni” .

În încheierea procesului de recrutare, ofiţerul îi indica proaspătului informator anumite categorii de informaţii care trebuiau obţinute şi erau fixate data şi locul următoarei întâlniri.

După încheierea recrutării, ofiţerul întocmea „referatul de felul cum a decurs recrutarea”. În cazul pe care l-am amintit sunt inserate următoarele informaţii:

„Candidatul a relatat despre unele abateri ale colegilor, care se caracterizează prin fugă de la ore, indisciplina la unele ore, fumatul prin WC. De asemenea, a mai spus că la elevul G.M. acasă se organizau ceaiuri unde participau elevi din şcoală şi alţi elevi din alte şcoli, unde s-a dansat în mod decadent. La aceste ceaiuri mergea şi candidatul”.”

Sursa foto: Fototeca online a comunismului românesc.

Parteneri