Originile astronomiei și calendarului Mesoamerican din regiunile Olmec și Maya
Este bine documentat faptul că mayașii au studiat Luna, planetele, Calea Lactee, Soarele și multe fenomene astronomice: de exemplu, estimarea de către aceștia a duratei lunii sinodice și calculul duratei anului solar tropical.
Astronomia mayașă era o astronomie cu ochiul liber, bazată pe observarea azimuturilor de răsărit și apus ale corpurilor cerești. Studiile anterioare au arătat că planificarea și alinierea orașelor erau adesea aranjate în conformitate cu traiectorii și evenimente astronomice.
Folosind date de scanare aeriană cu laser (lidar), echipa a analizat originile complexelor ceremoniale de-a lungul coastei sudice a Golfului, inclusiv siturile formative recent identificate, care datează din perioada 1100 î.Hr. până la 250 d.Hr. Cercetătorii au măsurat orientările pe un model digital de elevație (DEM) derivat din datele de scanare laser aeropurtată (lidar), folosind software-ul ArcGIS și diferite tipuri de vizualizări.
În timp ce direcțiile clădirilor pot proveni dintr-o varietate de orientări provenite din alte influențe, cum ar fi geomorfologia, clima, preocupările defensive sau geomanția, un studiu arheoastronomic sistematic a dezvăluit că orientările arhitecturale au o distribuție nealeatorie orientată cu răsăritul și apusul corpurilor cerești ca puncte de referință.
Modelul de distribuție a datelor marcate de alinieri solare indică o semnificație rituală legată de subzistență, în special complexele construite între 1100 și 750 î.Hr. care prezintă dovezi ale utilizării calendarului de 260 de zile, cu câteva secole mai devreme decât se credea anterior.
Cercetătorii au suspectat de mult timp că o cultură precum cea Olmec, de pe Coasta Golfului, a jucat un rol important în calendarul de 260 de zile în întreaga Mesoamerica, originile sale datând din centrul olmec din Formativul mijlociu de la La Venta, între 800 și 400 î.Hr. sau mai devreme, de la apogeul centrului din Formativul timpuriu de la San Lorenzo, între 1400 și 1100 î.Hr.
San Lorenzo, cu apogeul său între 1400 și 1100 î.Hr., are un platou principal orientat spre răsăriturile de un sfert de zi, dar cele 20 de platforme de margine sugerează că existau deja concepte calendaristice bazate pe cifra 20. Mai mult, observând din zona centrală a San Lorenzo, Soarele la solstițiul din decembrie apune în spatele muntelui Zempoaltépetl din Oaxaca, care este încă un munte sacru și important din punct de vedere ritual pentru localnicii Mixe.
Analiza a constatat că un număr mare de orientări din sudul Mesoamericaniei, care constituie cele mai vechi dovezi ale utilizării calendarului mesoamerican de 260 de zile, datând din perioada 1100-750 î.Hr. demonstrează că o cunoaștere astronomică sofisticată a perioadelor clasică și postclasică era în curs de desfășurare cu aproape un mileniu înainte de a fi atestată pentru prima dată în înregistrările epigrafice.
