Inginerul Marius-Sabin Peculea s-a născut la Cluj-Napoca, la 13 aprilie 1926.
Şi-a efectuat studiile liceale la Cluj-Napoca, Sighişoara şi Sibiu, după care a urmat Şcoala Politehnică, Facultatea de Electromecanică din Timişoara.
În 1966 a susţinut teza de doctorat „Studiul termodinamic al coloanelor de separare, în flux continuu, cu trei fluide şi temperaturi diferite de reacţie”.
În 1974 a primit titlul de doctor docent.
A fost asistent la Institutul de Mecanică din Cluj-Napoca.
În 1952, a înfiinţat Serviciul de Studii şi Proiectări în cadrul Uzinei Tehnofrig din Cluj-Napoca, pe care l-a şi condus. În 1959, a devenit cercetător la Institutul de Fizică Atomică din Cluj-Napoca şi a condus Laboratorul de Separări Izotopice, creat în 1963.
În 1970 a fost numit director al Uzinei G din Râmnicu Vâlcea, prima unitate nucleară din România, iar din 1971, a fost profesor la Institutul de Construcţii din Bucureşti, Catedra de Termodinamică Tehnică a Facultăţii de Instalaţii.
Şi-a legat numele de studierea, experimentarea, proiectarea şi realizarea uzinei de apă grea, bazată pe cuplarea a două procese de separarea izotopică, folosind procedee originale, soluţii conceptuale cu caracter de premieră mondială.
Iată ce aflăm pe avertisment.net despre Uzina G:
„Pe baza tehnologiei furate de agentul DIE „Poly” din SUA (nimeni altul decât Alfons Polihroniade, soțul regeretatei șahiste Elisabeta Polihroniade), s-a construit prima uzină numită „G” de la Râmnicu Vâlcea, staţia pilot unde s-a produs pentru prima oară apă grea românească (…)
Specialiștii spun că bazele staţiei pilot pentru obţinerea apei grele de la Vâlcea au fost puse prin anii ’60 sub îndrumarea Departamentului de Informaţii Externe, imediat ce agentul Polihroniade a adus tehnologia de fabricaţie a apei grele de la o uzină de undeva din Savannah, din Statele Unite.
Apropiaţii familiei spun că după vizita în SUA, în familia lui Poly au avut loc diverse „accidente”.
Printre altele, fiica securistului avea să moară într-un accident stupid, eveniment tragic care a marcat-o iremediabil pe soţia lui Poly, personalitate de rang înalt a vieţii sportive româneşti.
Femeia are o cădere nervoasă, iar agentul DIE se retrage din activitate.
„Acum, câteva cuvinte despre Polihroniade. El a fost asistent la catedra de chimie organicã a profesorului Costin D. Nenițescu în anii când am fost student al acelei facultăți, și m-am specializat la catedra lui Nenițescu.
Am fost încadrat în Securitate cu două luni înainte de a-mi da examenele de stat (l-am trecut doi ani mai târziu), și la scurt timp după ce am devenit ofițer, Polihroniade a dispărut de pe firmament.
Dupa 1972, când am început sã coordonez și UM 920/U, care era Brigada DIE pentru operații sub steag străin, l-am regăsit pe Polihroniade.
El era ofițer ilegal al DIE și fusese trimis în RFG cu sarcina de a se angaja la uriașa firmă vest-germanã Lurgi, și de a penetra RFE (Radio Europa Liberă).
Dupã ce am cerut azil politic, în 1978, majoritatea zdrobitoare a ofițerilor ilegali ai DIE au fost rechemați în țară.
Ei nu aveau imunitate diplomatică, și DIE/CIE se temea, evident, că puteau fi arestați în Occident și compromite această ramură exclusiv sovietică și extrem de secretă a activității de spionaj comunist.
În 1997, Virgil Mãgureanu a produs probe irefutabile atestând apartenența lui Polihroniade la DIE.
Această evidență a fost sintetizată în cartea „Autopsia”.
Atașez capitolul ce se referă la Polihroniade. Vă poate ajuta ca punct de plecare pentru a documenta în continuare activitatea lui Polihroniade.
A fost un tip extrem de inteligent, și sunt convins că a obținut rezultate interesante la RFE”, povestește unul dintre foștii șefi ai brigăzii speciale „U” din cadrul DIE, mai cunoscută sub numele de „Fantome”, unde acționau cei mai conspirați ofițeri ai spionajului extern românesc în străinătate, ofițerii „S” (…)
Nu mai este niciun secret astăzi că staţia pilot unde s-a obţinut pentru prima oară apă grea românească a fost amplasată în interiorul Combinatului Chimic Râmnicu Vâlcea (Oltchim), pe strada Uzinei nr.4.
Se spune că locația Uzinei G, cum se numea obiectivul, ar fi fost aleasă chiar de Nicolae Ceauşescu.
Proiectul a fost demarat în anul 1970.
Director general a fost numit academicianul Marius Sabin Peculea, fizician de renume cu experienţă considerat părintele apei grele româneşti. Misiunea iniţială a uzinei, în fapt mai mult un institut de cercetare, era de a pune bazele producţiei pentru viitoarea fabrică de apă grea de la Drobeta Turnu Severin.
Uzina G a fost obiectiv militar până la începutul anilor 1990, beneficiind de dispozitiv special de pază asigurat în perimetrul străzii Uzinei nr.4 de militari aparţinând U.M. 0460, apoi de o unitate de jandarmi.
„Misiunea iniţială era de a pune bazele producţiei de apă grea, tehnologie după care s-a creat fabrica de apă grea de la Drobeta Turnu Severin.
Locul a fost ales special de Ceauşescu, pitit printre furnalele de la Oltchim şi alte fabrici de pe platforma industrială din sudul oraşului Râmnicu Vâlcea. Institutul nu trebuia să fie detectat nici măcar din avion”, declara pentru presă Ioan Ştefănescu, director al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea, urmaşul celebrei Uzine G”.
30 de brevete
Unele dintre descoperirile lui Marius-Sabin Peculea se regăsesc în cele 30 de brevete de invenţii premiate la saloanele internaţionale, obţinând şase medalii de aur, patru de argint şi două de bronz. A fost invitat să ţină conferinţe despre apa grea în Germania, SUA, India, Canada, URSS, China şi Pakistan, arată site-ul https://astr.ro, citat de Agerpres.
A făcut numeroase studii privind separarea izotopilor hidrogenului şi termodinamica temperaturilor joase.
Totodată, s-a preocupat de aplicarea experienţei sale în domeniul criogeniei, realizând o instalaţie de separare prin distilare la temperaturi joase a izotopilor hidrogenului, precum şi de producere a heliului din purjele fabricilor de oxigen.
Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 300 de cărţi, studii, articole, comunicări, apărute sub semnătură proprie sau în colaborare, în reviste de prestigiu din ţară şi străinătate.
Dintre lucrările sale menţionăm: Criogenie tehnică (în colab., 1982), Apa grea – Procese industriale de separare”(1984), Interfaţa între ştiinţă şi tehnologie (1994, reeditată în 2010).
Expert al Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică de la Viena, membru în Academia Scientiarum al Artium din Salzburg (1996), membru fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (1998).
De asemenea, este Doctor Honoris Causa al universităţilor din Cluj-Napoca (1995), Bucureşti (1996), Craiova (1996), Oradea (1998), Constanţa (2000) şi Timişoara (2002).
A fost distins cu Premiul „Dragomir Hurmuzescu” al Academiei Române (1981), cu „Meritul Ştiinţific” clasa a II-a (1974) şi clasa III-a (1981), cu Ordinul naţional „Pentru Merit” în grad de mare ofiţer (2000).
Este cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca (1996).
Membru titular (8 septembrie 1993) şi secretar general (1994 -1999) al Academiei Române.
