Evenimentul Istoric > Articole online > Omul de aur al lui Ceauşescu. România putea scoate 3.000 kg de aur pe an datorită lui
Articole online

Omul de aur al lui Ceauşescu. România putea scoate 3.000 kg de aur pe an datorită lui

Inginerul chimist Ştefan Gheorghe este primul român care a pus la punct tehnologia recuperării aurului din masa aluvionară şi care chiar cu puţin timp înainte de Revoluţie calculase că putea scoate din apele României 3.000 kg. În urmă cu 3 ani, inginerul chimist născut în Lucieni (comuna Hârtieşti, judeţul Argeş) şi considerat părintele aurului aluvionar […]

Inginerul chimist Ştefan Gheorghe este primul român care a pus la punct tehnologia recuperării aurului din masa aluvionară şi care chiar cu puţin timp înainte de Revoluţie calculase că putea scoate din apele României 3.000 kg.

În urmă cu 3 ani, inginerul chimist născut în Lucieni (comuna Hârtieşti, judeţul Argeş) şi considerat părintele aurului aluvionar a acordat un interviu jurnaliştilor de jurnaluldearges.ro. Aşa s-a aflat ce a reprezentat activitatea lui în Epoca de Aur. A fost o muncă de cercetare laborioasă care s-a concretizat în cele 46 de inovaţii şi 6 invenţii.

Inginerul chimist Ştefan Gheorghe

Totul a început din dragoste pentru localitatea sa natală. Aşa a organizat pe Mâzgana, un afluent al râului Argeşel, o secţie de cercetare şi producţie pentru recuperarea aurului aluvionar. Munca de cercetare a generat publicarea a peste 20 de articole în revistele de specialitate.

Care a fost istoria minei de aur din comuna Hârtieşti, la a cărei fondare şi dezvoltare a avut un rol principal? „Mina Hârtieşti am început-o în anul 1980 cu lucrări speciale, fiind construită în şase luni. În 8 ani de activitate au fost antrenaţi peste 200 de muncitori din Hârtieşti, inclusiv satele Lucieni şi Vultureşti, cu statut de mineri, avantajaţi atunci pentru că aveau hrană deosebită.

Rezultatele au fost mai mult decât bune pentru că s-a descoperit că între Dâmboviţa şi Olt există un zăcământ aurifer, sărac, dar totuşi de mare importanţă. Sărac pentru că nu aveam o tehnologie bine pusă la punct. Au lucrat peste 20 de institute de cercetare de la cel mai înalt nivel din ţară, unde au fost antrenaţi mii de oameni.

La un moment dat, se punea problema să se închidă mina, iar pe oameni să-i distribuim. Ministrul ţinea foarte mult la mine, iar eu urmam să merg director la o mină din Bălan”, a declarat Ştefan Gheorghe pentru sursa citată.

Desigur, fără un efort susţinut din partea tuturor celor implicaţi în activităţile minei de aur, nu s-ar fi ajuns la rezultate care au atras atenţia conducerii Partidului Comunist Român, al cărui lider era Nicolae Ceauşescu. Inginerul chimist şi-a amintit că a fost nevoie şi de câteva renunţări cu privire la viaţa personală: „În timpul lui Ceauşescu se lucra non-stop, mai spune inginerul Ștefan Gheorghe.

Nu se lucra de Crăciun, de Paşti, dar eram în ziua de Bobotează şi m-am dus la o balastieră unde aveam de gând să pun de mult un aparat pe care îl inventasem, care avea proprietatea să reţină numai aurul, pe care nu-l declarasem drept invenţie… Am mers acolo şi am întâlnit un băiat tânăr, se numea Stan, care era şeful balastierei.

Pe scurt, l-am rugat să mă lase să instalez un aparat acolo. Răspunse: «Eu vă las, dar spuneţi-mi de ce.» I-am zis: «Cred că aici este aur». Când a auzit, imediat a răspuns: «Când vreţi, veniţi». Făcusem cel mai frumos şi cel mai dotat laborator şi secţie de cercetare din toată România, cred că şi din partea de sud-est a Europei. L-am montat tot în ziua de Bobotează şi la două zile m-am dus să văd dacă s-a strâns aurul. Era o cantitate la care nu m-am aşteptat. Am zis că este o întâmplare, că aurul aluvionar uneori se concentrează într-o anumită zonă.

Şi am zis că-l mai las. Şeful balastierei şi-a făcut cruce. Am mers mai departe, o săptămână, cu pânzele pe care le pusesem acolo, pânze cu o geometrie specială. Mai departe am dat dispoziţie: «Nu cumva să spuneţi la cineva, să mă trezesc cu Securitatea aici…» După 10 zile am anunţat şi ministerul. La nivel de minister erau încântaţi oamenii, deşi exista nesiguranţă din partea ministrului de resort, a lui Nicolae Dicu. M-am dus într-o zi la el, m-a primit, dar nu mă credea că am găsit aur exploatabil. Atunci i-am turnat o mostră de aur pe birou. «Ce vrei să faci mai departe?», m-a întrebat ministrul. I-am explicat.

I-am cerut şi mi-a aprobat: într-o lună de zile am montat, în Argeş, 42 de aparate. Apoi am montat în Dâmboviţa, Dolj, Vâlcea, Braşov şi peste tot am găsit aur. Am fost primul român care a demonstrat că nu există nisip fără aur. Asta făcea parte şi din invenţia mea.

Acum vă povestesc o parte tehnică. În mod clasic, mineritul de aur se face astfel: se sapă în munte, se scobeşte muntele, se caută un filon, îl transportă la zeci de kilometri, îl concasează, îl macină, îl flotează şi se obţine un concentrat de 18 grame de aur pe tonă. La mine nu era nevoie pentru că se concentra direct pe pânză. O medie, într-o zi, se strângeau pe o pânză cam două grame, dar luând în calcul cele 42 de balastiere cu cele două grame, iar în ţară erau 1.270 de balastiere, era ceva. S-au făcut cercetări în Moldova, Ardeal, Banat, pe Dunăre.

Pe Dunăre s-a găsit extraordinar de mult aur. Producţia ţării din minerit normal era de 1.500 kg pe an. Eu însă făcusem calculele după datele de la geologie că puteam să scoatem 3.000 kg. Dar a venit Revoluţia, iar aparatele noastre din balastiere au dispărut. Cel mai frumos şi dotat laborator de la noi din ţară era la Mâzgana. M-am dus acolo, am văzut că se alesese praful. M-a durut sufletul…”, a declarat inginerul pentru jurnaluldearges.ro.

Registration

Aici iti poti reseta parola