Miza Mariupol
Dacă rușii reușesc să păstreze controlul asupra și Donețk se consolidează ca republică independentă sau devine parte a Federației Ruse, această situație se va schimba.
Azovstal are o gamă largă de produse utile: oțel de structură, șină pentru căi ferate, oțel călit pentru lanțuri, echipamente miniere, oțel laminat utilizat pentru mașini-unelte, camioane și vagoane de cale ferată. Părți din complexul fabricii sunt destul de moderne, în timp ce unele, vechi de zeci de ani, au mare nevoie de modernizare. O modernizare pe care industria rusă o poate oferi.
Strategic, acesta este un complex imens, chiar la Marea Azov, care este acum încorporată în Republica Populară Donețk și aproape de Marea Neagră. Ca urmare, mărfurile pe care le produce pot ajunge în Estul Mediteranei, inclusiv mulți potențiali clienți din Asia de Vest. Iar dacă navele cargo traversează Suezul și ajung în Oceanul Indian, mărfurile pot ajunge la clienți din toată Asia de Sud și de Sud-Est.
Așadar, Republica Populară Donețk, posibil parte a viitoarei Novorossiya sau chiar a Rusiei, va deține controlul multor capacități de fabricare a oțelului pentru sudul Europei, Asia de Vest și nu numai.
Una dintre consecințele inevitabile este că va putea furniza un adevărat boom pentru construcția de căi ferate de marfă în Rusia, China și Asia Centrală. Căile ferate sunt mijlocul de transport preferat al ambițioasei Inițiațiative Belt and Road (BRI) a Beijingului.
Așadar, pe termen mediu, Mariupol ar putea să să devină unul dintre nodurile cheie ale unui boom al rutele nord-sud și est-vest .
Eurasia interconectată, marele vis ruso-chinez
Principalii jucători ai International North–South Transport Corridor (INSTC) sunt Rusia, Iran și India – care sunt acum, după sancțiunile NATO, în plină interconectare, inclusiv prin coneperea unor mecanisme de a ocoli dolarul american în relațiile lor comerciale. Azerbaidjanul este un alt jucător important al INSTC, dar mai volatil, deoarece privilegiază proiectele de a se conecta cu Turcia și zona Caucazului.
De asemenea, rețeaua INSTC se va interconecta progresiv cu Pakistanul – și asta înseamnă Coridorul Economic China-Pakistan (CPEC), un hub cheie pentru Noul Drum al Mătăsii, care se extinde încet, dar sigur, în Afganistan. Vizita ministrului de externe Wang Yi la Kabul la sfârșitul săptămânii trecute a avut drept țintă încorporarea Afganistanului în acest proiect.
Toate aceste au loc în timp ce Moscova – care e extrem de apropiată de New Delhi – extinde simultan relațiile comerciale cu Islamabadul. În mod esențial, toți trei sunt membri ai Organizației de Cooperare din Shanghai (SCO).
Așadar, grandiosa arhitectură Nord-Sud prezintă o conexiune din Rusia continentală prin Caucaz (Azerbaijan), până spre Asia de Vest (Iran) și Asia de Sud (India și Pakistan). Niciunul dintre acești jucători cheie nu a demonizat sau sancționat Rusia pentru invazia Ucrainei, în ciuda presiunilor continue ale SUA de a face acest lucru.
Strategic, toate acestea reprezintă conceptul multipolar rusesc al Parteneriatului Mare Eurasiatic în paralel și complementar cu Belt and Road.
India, dornică să pună în practică un mecanism rupie-ruble pentru a cumpăra energie, vede în Rusia un partener extrem de important, E, dacă vreți, echivalentul acordului în valoare de 400 de miliarde de dolari semnat de China cu Iranul. În practică, Parteneriatul Eurasia Mare va facilita o conectivitate mai fluidă între Rusia, Iran, Pakistan și India.
Între timp, universul NATO pare incapabil să recunoască complexitatea alinierii, ca să nu mai vorbim de a analiza implicațiile acesteia. Ceea ce avem este interconectarea BRI, INTSC și Greater Eurasia Partnership pe teren.
Toate acestea, desigur, sunt concepute în mijlocul unui moment geoeconomic care schimbă jocul, deoarece Rusia, începând de joi, va accepta plata pentru gazul său numai în ruble de la națiuni „neprietenoase”.
Paralel cu Greater Eurasia Partnership, BRI, de când a fost lansat în 2013, țese progresiv o rețea eurasiatică complexă și integrată de parteneriate: financiar/economic, conectivitate, coridoare economice/comerciale. Rolul BRI ca co-formator al instituțiilor guvernării globale, inclusiv al fundațiilor normative, este, de asemenea, crucial, spre disperarea alianței NATO.
E timpul dez-occidentalizării?
Cu toate acestea, abia acum Sudul Global va începe să observe întregul spectru al jocului China-Rusia în sfera eurasiatică. Moscova și Beijingul sunt profund implicate într-o acțiune comună de dez-occidentalizare a guvernanței globaliste, dacă nu de a o spulberă cu totul.
Rusia de acum înainte va fi și mai meticuloasă în construirea instituțiilor sale, unind Uniunea Economică Eurasia (EAEU), SCO și Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) – o alianță militară eurasiatică a statelor post-sovietice selectate – într-un context geopolitic de divizare instituțională și normativă ireversibilă între Rusia și Occident.
În același timp, Parteneriatul Mare Eurasia va consolida Rusia ca punte eurasiatică supremă, creând un spațiu comun în Eurasia care ar putea chiar ignora Europa.
Între timp, în viața reală, BRI, la fel ca și INSTC, vor fi din ce în ce mai conectate la Marea Neagră . Iar Noul Drum al Mătăsii în sine ar putea să-și reevalueze scopul de a lega vestul Chinei de baza industrială din Europa de Vest.
Nu va avea rost să privilegiezi coridoarele nordice BRI – China-Mongolia-Rusia prin Trans-Siberian și poduri terestre eurasiatice prin Kazahstan – când Europa își pierde importanța.
Accentul reînnoit al BRI va fi pe obținerea accesului la mărfuri de neînlocuit – și asta înseamnă Rusia – precum și pe asigurarea aprovizionării esențiale pentru producția chineză. Națiunile bogate în mărfuri, cum ar fi Kazahstanul și mulți jucători din Africa, vor deveni principalele piețe viitoare ale Chinei.
În perioada pre-Covid, s-a auzit constant dspre fabricile și căile ferate de mare viteză construite de China în Asia Centrală, s-în timp ce Europa. în cel mai bun, caz scrie cărți albe.
UE coboară acum, rapid, de la centrul puterii globale la statutul de jucător periferic fără importanță, o simplă piață aflată în dificultate la periferia „comunității destinului comun” pe care o făurește China, scrie faimosul ziarist brazilian Pepe Escobar în The Cradle .
