Este posibil ca oamenii din Epoca de Piatră să se fi aventurat în mod deliberat în peșteri sărace în oxigen pentru a picta, aflându-se în stare de halucinație sau având experiențe extrasenzoriale, este rezultatul unui studiu recent.
În secolul XIX, cercetătorii au descoperit o serie de grote cu forme de artă rupestră datând de acum 40.000-14.000 de ani, adică din epoca Paleoliticului superior sau sfârșitul Epocii de Piatră.
Grotele, descoperite în special în Spania și Franța, erau plini cu picturi rupestre, dintre care multe se găseau în zone accesibile doar prin pasaje strâmte.
Reprezentările erau pictate în negru și roșu și înfățișau mai ales animale împreună cu amprente de mâini și semne geometrice abstracte.
Însă de ce ar fi trecut vechii oameni prin dificultățile traversării unor pasaje extrem de înguste pentru a face artă? Pentru a răspunde la această întrebare pertinentă, un grup de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv s-a concentrat asupra caracteristicii comune a unor asemenea peșteri înguste și adânci, mai ales a celor care necesitau surse de lumină pentru a fi străbătute. Iar această caracteristică este lipsa de oxigen.
Cercetătorii au efectuat simulări pe computer ale peșterilor cu diferite pasaje lungi care duceau spre niște „săli” unde au fost descoperite picturile. Ei au analizat schimbările în nivelul de oxigen în condițiile în care o persoană stătea în diferite sectoare ale peșterii cu o torță aprinsă, potrivit unui studiu publicat în The Journal of Archeology, Consciounsness and Culture, pe 31 martie.
Focul este unul dintre factorii care consumă oxigenul în interiorul peșterilor.
Concentrația de oxigen, au constatat cercetătorii, depindea de înălțimea coridoarelor de trecere, coridoarele mai joase având mai puțin oxigen.
În majoritatea simulărilor, concentrațiile de oxigen scădeau de la 21%, nivelul atmosferei naturale, la 18%, după doar 15 minute de ședere în interiorul peșterilor.
Asemenea niveluri reduse de oxigen pot induce hipoxia, o stare care poate provoca dureri de cap, dificultăți de respirație, confuzie și stări de agitație.
Însă hipoxia sporește și nivelul de dopamină din creier, ceea ce poate duce uneori la halucinații și experiențe extrasenzoriale, explică studiul.
Pentru peșterile cu plafon jos și săli înguste, nivelul de oxigen ajungea și la 11%, ceea ce era de natură să provoace stări mai grave ale hipoxiei.
Cercetătorii presupun că oamenii cavernelor se târau în aceste spații înguste și îndepărtate de ieșire pentru a-și altera starea de conștiență.
„Hipoxia ar putea fi o explicație plauzibilă pentru multe dintre locurile picturilor, aflate departe de gura peșterii și care necesitau trecerea prin coridoare joase și înguste”, scriu autorii.
„Susținem că pătrunderea în aceste peșteri adânci și întunecate era o alegere conștientă, motivată de o înțelegere a naturii transformatoare a unui spațiu subteran sărăcit în oxigen.”
Grotele aveau o semnificație aparte pentru civilizațiile străvechi. Ele erau considerate „portaluri care duceau spre lumea subterană”, spune coordonatorul cercetării, Yafit Kedar.
Rezultatele studiului sugerează că oamenii de atunci căutau să-și altereze starea de conștiență și creau picturi rupestre ca pe o „modalitate de a păstra legătura cu entitățile” lumii subterane.
