O raită prin Oborul Bucureștiului interbelic

 

Bucureştenii nu cunoșteau, în perioada interbelică, mahalalele periferice, după cum erau cetățeni de la marginea orașului care nu văzuseră Calea Victoriei, era concluzia la care ajunsese ziaristul Alex. F. Mihail, care consemna:

Mahalalele, în special cele de la periferia Capitalei, prezintă aspecte variate, uneori nebănuite, pentru cei care trăesc mai mult prin centru. Sunt acolo altfel de case, alt aspect au străzile, parcă sunt chiar alţi oameni, altă viaţă…

S-ar părea că vizitatorul a făcut o călătorie lungă şi că s-ar afla în alt orăşel depărtat…

Vom găsi prin aceste mahalale cetăţeni care în viaţa lor n-au văzut Calea Victoriei. Unii lucrează pe la fabricile de pe acolo, n-au nici timpul şi nici un interes să ne viziteze, după cum nu ne-ar vizita niscaiva locuitori de prin Mizil sau Paşcani.

– Ian-te… tete… mi-te uită! Da când s-au clădit căşile astea?! – m-a întrebat, cu mâna la gură, adânc uimită, o lucrătoare de la regie, care se rătăcise întâmplător prin centrul oraşului.

Lucrătoarea, deşi bucureşteancă bătrână, nu avusese încă prilejul să vadă nici Palatul Poştelor, nici Casa de Depuneri.

La rându-i, subsemnatul a făcut aceeaşi impresie ciudată localnicilor, care se minunară cum de se poate ca un bucureştean să nu cunoască cutare mahala.

De fapt s-ar putea scrie volum despre mahalalele de la periferia Bucureştilor, care abundă de lucruri interesante.

Oborul prezintă o viaţă specială cu briscele lui, carele cu lemne şi carele cu fân din zilele de târg, oborul de cai, boi şi porci, ţigănuşii care forfotesc printre toţi, strângând, în mănunchi beţişoarele, paiele risipite pe jos, prin praf…

Citește și O plimbare prin istoria Uliței Mari a Bucureștilor

E o minune cât fân şi paie se pot aduna în acest mod: se vede câte un moşneag ţigan depărtându-se cu un maldăr considerabil în spinare, legat cu o funie…

Iar prin gropile lor, unde sunt şatrele, prin dosul gării Obor, se găsesc mici stoguri de fân, provizii de iarnă.

Tot prin parte a locului sunt „bombele”, adică misterioasele şi straniile hoteluri, aranjate uneori de mahalagii cu stare. Pe aci se adăpostesc, într-o groaznică promiscuitate, miile de vagabonzi nenorociţi, cerşetoare cu copii, hoţi şi, uneori, poate chiar criminali, care în statisticile oficiale figurează ca cetăţeni ai oraşului nostru.

Pe aci se văd şi autobuzele, ce fac legătura cu satele şi oraşele depărtate ale Munteniei. Unele sunt încărcate pe acoperiş, cu cele mai variate şi ciudate mărfuri, la o înălţime dublă cu a vehiculului şi pleacă astfel până pe la Slatina sau Târgovişte.

 

Parteneri