Dar are degetele pline de inele și un brâu pe care zornăiei cocoșeii.
Ceremonia e simplă.
Bulibașa ține un discurs repezit, arată spre cei doi tineri, amenință cu degetul. Apoi îl trimite pe mire în cort și vorbește îndelung cu mireasa care râde, cu mâna la gură. În acest timp, toată șatra tace, impresionată.
În loc de inel, bulibașa îi dă miresei o bucată de rădăcină de „năvalnic” ca să aibă noroc în viață și să-și țină bărbatul credincios.
Lăutarii încep iar să cânte, rudele miresei plâng sfâșietor și untașii dansează.
Bulibașa o urcă pe mireasă în căruța lui lângă mire. Femeia, cu burta la gură, îngenunchează și îi încalță ghetele noi, cu ținte galbene – dar de nuntă – tânărului ei soț, care are un bici în mână și e mândru ca un păun.
Biciul și încălțarea ghetelor sunt semnul supunerii femeii față de bărbatul ei.
Acum începe petrecerea cea mare. Două vedre de rachiu și 10 kilograme de salam sunt puse pe o masa și toată șatra năvălește să înfulece și să bea.
Sursa: Ilustrațiunea română din 21 iulie 1937
