Când s’a vorbit de protocol, d-1 Kogălniceanu a zis să fim prudenți. Dar nu e oare mai prudent ca mai ‘nainte de a ști cine va fi judecătorul, să zicem : «Cari sunt pretențiunile voastre? Cari sunt drepturile noastre ? Veniți să le vedem, să ne întelegem ca oameni de aceeaș religie.
Să nu rupem legăturile ce au fost totdeauna între creștinii din Orient; să nu rupem acele testamente și interese, pe cari trebuie să le susținem veșnic pentru interesul creștinătății, și pentru interesul nostru și al lor.
Însă nu veniți să robiți ceeace nu e al vostru, nu căutați să va scăpați interesele cu paguba drepturilor noastre, făcând Stat în Statul nostru».
Deaceea s’a numit o comisiune, fiindcă poate prin acea comisiune să putem ajunge să terminăm chestiunea în favoarea țării, sa o terminăm în numele creștinătății și al intereselor țării.
Dar, dacă nu vor voi să înțeleagă, dacă sunt oameni cari pun interesele materiale mai presus de orice, tu, Cameră Română, protestează contra tuturor acelora ce vor să-i apere și ia din mână-le acele drepturi pe cari le-au uzurpat și pe cari n’au știu să le întrebuințeze.
Dar mai înainte de aceasta ne pot zice și Grecii: „știti că suntem miniștrii creștinătății, cerem numai ceeace ni se cuvine în această calitate”.
Și astfel să le lăsăm lor ce e al lor și să păstrăm țării ce e al țării”.
Grecii au refuzat 82 de milioane lei
„Legea secularizării averilor mănăstirești” a fost votată la 17 /29 decembrie1863 și prevedea că:
„Toate averile mănăstirești închinate și neînchinate precum și alte legate publice sau daruri făcute de diferiți testatori și donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum și la mitropolii, episcopii și la metoacele lor de aici din țară și la alte mănăstiri și biserici din orașe sau la așezăminte de binefacere și de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor așezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului”.
În total au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii grecești, dintre care 44 din Țara Românească și 31 din Moldova, care dețineau la rândul lor mai multe metocuri și moșii.
Numărul moșiilor închinate era de 560 (366 în Țara Românească și 194 din Moldova).
Ele totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al țării, plus numeroase păduri.
Legea secularizării prevedea o compensație de 82 milioane lei (din care aveau să se scadă 31 milioane datoare statului de așezămintele religioase), o sumă mare pentru bugetul țării, bani pe care călugării greci i-au refuzat nemulțumiți.
Conducerea Bisericii Ortodoxe Elene a hotărât să refuze oferta făcută de statul român, în speranța că Puterile garante vor interveni.
În final călugărilor nu li s-a mai plătit nimic.
Pentru a nu avea aparența unei legi xenofobe, au fost secularizate deopotrivă și averile mănăstirilor românești, care nu țineau de greci. Măsura a suscitat protestele vehemente ale Turciei, dar, în ciuda acestora, Cuza a mers înainte cu aplicarea ei.
Moșiile recuperate au format „Domeniile Statului”. O bună parte dintre ele au fost divizate în loturi și atribuite țăranilor împroprietăriți în reforma agrară care a urmat.
Peste câțiva ani, în timpul domniei lui Carol I, Parlamentul a declarat definitiv închisă problema mănăstirilor închinate.
Foto: Gravură din 1860 – Mănăstirea Cotroceni şi moşia sa din Bucureşti
