Iată cum consemnează Monitorul Oficial nr. 96, dezbaterile, de pe 22 mai 1862, din Adunarea Legiuitoare asupra chestiunii:
„Grigore Cuza își desvoltă interpelarea privitoare la egumenii greci din țară.
Oratorul cere ca pe de o parte ministerul să nu mai tolereze a ni se aduce egumeni din străinătate pe la mănăstirile pământene închinate, iar cei ce se află astăzi în țară și cari, sub numele de egumeni, absorb însemnatele venituri ale acelor mănăstiri, să fie concediați a se duce pe la comunitățile monahale și pe la pariarhiile lor respective.
M. KOGĂLNICEANU, dupe ce citește un document, în care Comisarii Austriei, Franciei, Marei-Britanii, Prusiei și Sardiniei s’au pronunțat în 1857 în favoarea noastră, în chestiunea mănăstirilor închinate, zice:
„Nu avem a ne teme de apăsarea acestor Puteri; ne trebuie numai prudență și energie”.
Oratorul conchide în acești termeni:
Așa socotesc că nu trebuie să lăsăm a opta parte din teritoriul nostru să rămână înstrăinat fără nici un cuvânt.
Guvernul nu trebuie să se abție (Barbu Katargiu declarase că guvernul se abține la vot – nota Ev. Istoric), el care cunoaște gravitatea chestiunii, ci sa ne depuie documentele, fiindcă nu trebuie ca, în lipsă de documente, să emitem un vot care poate fi foarte patriotic, dar care poate aduce bănuieli asupra Camerei…
E timpul să terminăm această chestiune, care a ajuns a fi un scandal în România.
B. KATARGIU, precșdintele consiliului:
D -l Kogălniceanu, dela întâiul său cuvânt, ne-a zis „prudență și energie”.
Mai în urmă a luat un aer de acuzațiune, zicând că ministerul a promis una și a făcut alta. Dar aceasta a fost pentru chestiunea de procedură.
Cât pentru fond, sunt din suflet și din inimă de opiniunea d-lui Kogălniceanu.
Dar să vorbim despre ceeace a zis d-sa de „prudență“. De ce zice d-lui „prudență”?
Știe dar și d-lui ceva, deși se face că nu știe nimic.
Însă d-lui a greșit pentru cuvintele ce atribuie d-lui Ministru de Culte.
D-l Ministru de Culte n’a zis că a recunoscut vreun protocol, vreo condițiune pentru învestitura Domnitorului sau că a reînoit acel protocol ; n’a zis să ne plecăm capul până a jertfi interesele țării.
D-sa v’a făcut un simplu istoric al stării acestei chestiuni și v’a zis că, după împrejurări, dupa vremi, dupa fluctuațiile influenței guvernului asupra mănăstirilor închinate sau a mănăstirilor închinate asupra guvernului în aceasta chestiune, care a devenit cosmopolită, să vedem adevărata stare a ei și să chibzuim acele mijloace, prin cari să fim tot de o dată și prudenți și energici.
Acestea vi le-a zis d-1 Mininistru al Cultelor; acestea le zicem și noi.
Ce se întamplă? Sunt niște pretențiuni de drepturi exagerate dela unii oameni, cari, o declar, nu au acele drepturi, dar au pretențiuni; și ceva mai mult, au până acum posesia.
Prin urmare este un proces între Stat, adevăratul proprietar, și un acaparator, un călcător, cum veți voi să-1 numiți.
