Nu este pentru prima dată când ucrainenii și-au părăsit țara și s-au refugiat în România
Refugiați evrei care emigrează din Ucraina în Transnistria (Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA)
Majoritatea evenimentelor care au loc în zilele noastre au existat și în trecut într-o mare măsură. Însă nu este prima dată când Ucraina a fost forțată de opresori să plece și să se refugieze în țările vecine. Totul a pornit la începutul anilor ’20, după revoluția bolșevică.
Cronologic, reluăm firul evenimentelor de la începutul anului 1922, an care a marcat apogeul primei mari foamete sovietice – una dintre cauzele principale ale refugiului din Ucraina sovietică în România/Basarabia. În toamna anului 1921, conform statisticilor oficiale, peste 20 de milioane de locuitori ai URSS (inclusiv Ucraina) sufereau de foame. Zeci de regiuni și districte înfometate au fost afectate de secetă, epidemii, război civil și teroare, cererea generalizată de hrană fiind cel mai „eficient” mijloc de guvernare bolșevică.
La 17 februarie 1922, Prefectura Tighina a informat că refugiații continuau să vină de peste Nistru, aducând „elemente periculoase pentru siguranța și, în orice caz, pentru sănătatea și securitatea publică a regiunii locale”, cu propunerea de triere a fugarilor de către o comisie mixtă locală. Ministerul de Interne a aprobat raportul și, la 21 februarie 1922 a comunicat decizia Ministerului de Război, Marelui Stat Major și Direcției Generale a Afacerilor Interne din Chișinău. Înregistrarea refugiaților a fost efectuată în continuare de către comisiile civile și militare.
Războiul Ministerului
Ministerul de Război a trimis Ministerului Afacerilor Externe o notificare a ziarului „Jewish Chronicle”, publicat la 20 ianuarie 1922 la Londra, sub titlul „România. Atrocități comise față de refugiați„, publicația făcând referire la” tratamentul barbar „aplicat refugiaților evrei din Ucraina, inclusiv la cazul a doi ofițeri acuzați de” uciderea unor femei de origine evreiască și la cel al familiilor care” au murit la graniță. „Subliniind „tendința evreilor internaționali de a ne discredita în ochii străinilor”, Marele Stat Major a informat diplomații „despre situația creată în Basarabia de elementele străine invadatoare de peste Nistru”.
Numărul total al refugiaților ucraineni găzduiți în Basarabia, la momentul redactării materialului, depășea 120.000, majoritatea dintre ei intrând în țară în mod fraudulos. Potrivit ministerului, „un număr foarte mare dintre acești refugiați sunt emisari ai guvernului sovietic, trimiși în Basarabia pentru a organiza propaganda bolșevică, pentru a înființa comitete revoluționare locale, pentru a spiona Armata Roșie, pentru a efectua acte teroriste menite să continue insecuritatea „. Opinia a fost motivată de constatările Securității din Basarabia.
Autoritățile și-au menținut opinia că situația din Basarabia a devenit extrem de tensionată din cauza activității subversive a organizațiilor evreiești. A fost luată în considerare Asociația „Bund”, care întreținea legături cu diferite comitete comuniste din provincie, dar și din Odesa, ai cărei membri dețineau și răspândeau publicații și manifeste de factură comunistă.
Liga Culturală Evreiască a evreilor basarabeni avea relații cu Partidul Comunist. O problemă din punct de vedere al legalității era finanțarea organizațiilor evreiești: unele primeau sprijin din Rusia sovietică, altele de la „Alianța Israelită Universală” din Londra.
Autoritățile militare aveau informații că Joint Distribution Committee avea printre membrii săi comuniști sau propagandiști care susțineau anexarea Basarabiei la Rusia. Unul dintre misionari a fost prins în timp ce încerca să intre în ilegalitate în Rusia sovietică, iar un delegat american avea legături cu „revoluționari” expulzați peste Nistru pentru activitate subversivă.
”…O amenințare serioasă și imediată pentru România”
La 19 aprilie 1922, președintele Consiliului de Miniștri a fost informat de către ministrul afacerilor externe despre un memorandum al Înaltului Comisar al Societății Națiunilor, Fridtjof Nansen, privind înfometarea populației din Ucraina și pericolul pentru țările vecine ale Rusiei, provenit din migrație, precum și potențialele victime.
Potrivit lui Nansen, cercetătorul norvegian care s-a dedicat organizării acțiunii europene de ajutorare a zeci de milioane de oameni înfometați din Rusia și Ucraina:
„Aceste mase de migranți, oprite de dificultățile de trafic create de iarnă, și-au reluat astăzi mișcarea și creează o amenințare serioasă și imediată pentru România”.
Rămânem fără opțiuni
Faptul că problema refugiaților evrei ucraineni a intrat în atenția organizațiilor internaționale este atestat de mai multe surse. O scrisoare a delegatului Comitetului Internațional al Crucii Roșii și al Societății Națiunilor în România, Bacilieri, din 4 octombrie 1922, referitoare la autorizația solicitată de Joseph Mirkin, delegatul Asociației de Colonizare Evreiască din Paris, de a vizita și studia situația refugiaților evrei din Basarabia în vederea organizării emigrării în Argentina și Brazilia, dar și memoria „Alianței Israelite Universale”. Ministrul român de la Paris a apreciat spiritul umanitar al guvernului român din țară, manifestat prin acceptarea provizorie a refugiaților.
Alianța a citat războiul și foametea ca fiind principalele motive ale exodului din Ucraina sovietică către statele vecine și a estimat numărul etnicilor evrei găzduiți de România la 30.000, iar al celor care nu fuseseră încă direcționați către destinațiile finale – la 10.000, subliniind că expulzarea lor imediată din țară le-ar fi agravat situația. S-a solicitat ca acțiunea de evacuare în România să fie amânată până când organizațiile evreiești vor identifica o soluție de evacuare sistematică și regulată pentru toți refugiații ucraineni. Este necesar de menționat că, la acea vreme, cea mai mare parte a populației din interiorul Ucrainei era evreiască.
Anul 1923 este marcat de intenția autorităților române de a finaliza procesul de evacuare a refugiaților, obiectiv complex, deoarece nu puteau influența finanțarea evacuării și nici disponibilitatea statelor în care urmau să fie stabiliți definitiv refugiații.
Din această perioadă datează un șir de materiale privind decizia Comandamentului Militar al Basarabiei, ca refugiații din zona de 30 km de Nistru să fie evacuați în interiorul provinciei, iar cei suspectați de activități îndreptate împotriva securității naționale să fie scoși peste Nistru. Revoluția bolșevică a pus toate țările vecine în alertă maximă, așa că nu e de mirare de ce guvernul român era atât de preocupat de securitatea națională.
