Condamnat de regimul comunist în 1949, pentru că fusese legionar, moare în închisoarea din Aiud, la 12 aprilie 1962, la vârsta de 77 de ani, fiind aruncat într-o groapă comună.
Se afirmase ca autor de succes mai cu seamă prin scrierile istorice dedicate personalităţilor feminine din istoria românească: Trecute vieţi de doamne şi domniţe (I-III, 1932-1939, vol. I e premiat de Academia Română), Domniţa Alexandrina Ghica şi contele D’Antraigues (1937) şi Amărâte şi vesele vieţi de jupânese şi cucoane (1943).
O vastă galerie de doamne și domnițe, urmărite de la primii voievozi până la Unirea Principatelor, se perindă pe fundalul unei istorii zbuciumate.
Memorabile rămân, de pildă, figura Chiajnei sau a Elisabetei Movilă ori sfârșitul cumplit al domniței Ruxanda, frumoasa fiică a lui Vasile Lupu. Povești de dragoste, răpiri și răscumpărări, execuții spectaculoase (ca aceea a familiei Brâncoveanu), înălțări și căderi se succed în imagini ritmate alert, capabile să restituie atmosfera specifică epocii.
Din neam de descălecători
Constantin Gane, prozator şi memorialist, s-a născut la 14/27 martie 1885, la Botoşani. Se trăgea din vechea familie a Găneștilor, una dintre primele familii care au descălecat – cu Bogdan – din Maramureș în Moldova.
Şi-a făcut studiile primare şi pe cele secundare în oraşul natal, iar pe cele superioare, în Germania, la Universitatea din Rostock, unde obţine titlul de doctor în drept (1910).
După întoarcerea în ţară lucrează vreme de cincisprezece ani ca avocat la Botoşani şi Bucureşti.
Se înscrie în 1913 ca voluntar în campania militară din Bulgaria, apoi luptă în trupele române din Primul Război Mondial. Va consemna aceste experienţe în Amintirile unui fost holeric (1914, Premiul Academiei Române) şi Prin viroage şi coclauri. 1916–1917 (1922).
Publică proză (îndeosebi cu subiect istoric), articole, note şi cronici, corespondenţă, însemnări de călătorie, piese de teatru, fragmente de roman în revistele vremii (Epoca, Universul literar, Curentul, Convorbiri literare, Revista Fundaţiilor Regale etc.).
Sânziana
În 1937 înfiinţează şi conduce, la Bucureşti, revista Sânziana. Ţine numeroase conferinţe şi are, între 1929 şi 1937, o serie de intervenţii radiofonice pe teme istorice, culturale sau literare.
În 1934 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români.
Între anii 1940 şi 1941, ca ambasador al României la Atena, pledează pentru drepturile românilor macedoneni.
Pasionat de cunoaşterea trecutului, Gane întreprinde călătorii în ţară şi în străinătate, scotoceşte arhive şi biblioteci, vizitează muzee şi monumente de artă, consemnează tradiţia orală.
În perioada interbelică scrie numeroase volume de proză istorică:Pe aripa vremei (1923), Farmece. Viaţa lui Despot-Vodă (1933), Acum o sută de ani. Cronica lunară a anului 1834 (1935), Acum o sută de ani. Cronica lunară a anului 1835 (1935), Dincolo de zbuciumul veacului (1939), Neamul Mavrodineşti din Ţara Românească şi Moldova şi monografia familiei Ion Mavrodi vel hatman (1942).
