Notele rasiste ale delegaților maghiari de la Conferința de Pace de la Paris: „Românii sunt o națiune inferioară”
Conducătorul delegației de la Budapesta, contele Albert Apponyi, a prezentat Marilor Puteri numeroase memorandumuri care apărau cauza Ungariei. Notele maghiare urmăreau să inducă sistematic ideea că românii sunt un popor inferior, incapabil să se autoguverneze.
Rasismul notelor maghiare de la Conferința de Pace de la Paris este evidențiat în special în demonstrațiile și argumentele lor istorice și politice. Istoria românilor din Transilvania a fost denaturată conform teoriilor lui Roessler care susținea că românii au venit din Balcani în Transilvania în secolele XIV și XV. Mai mult, memorandumurile maghiare afirmau că exista o diferență majoră între românii care locuiau în interiorul și în afara arcului carpatic – întrucât cei care locuiau în interiorul arcului, erau superiori celor din afara acestuia.
Cu toate acestea, încercările maghiare de denigrare a românilor s-au soldat cu un eșec, dar afirmațiile lor din 1920 despre o presupusă „inferioritate a rasei române” sunt și acum dovada unei concepții politice extremiste.
Anumite paragrafe din memorandumurile maghiare accentuau așa-zisa superioritate a poporului maghiar:
„Din punct de vedere intelectual și economic, Transilvania are un avans de o sută de ani față de România. Astfel, unirea ei cu România ar avea o influență negativă asupra evoluției sale și ar putea provoca grave tulburări sociale”. Diplomații de la Budapesta au încercat să-i prezinte pe românii transilvăneni drept inferiori, scriind: „Majoritatea (românilor) aparțin clasei țărănești, în timp ce ungurii sunt mai nobili decât această masă țărănească, deoarece viața lor socială este mult mai dezvoltată și au un nivel de inteligență mai ridicat. Viața socială a sașilor maghiari și a sașilor transilvăneni este foarte diferențiată. Procentul celor care au o profesie calificată este mai mare decât cel al populației lor. Cu toate acestea, românii au o rata ridicată a analfabetismului.”
„Inferioritatea românilor transilvăneni nu este rezultatul unei opresiuni, totuși ea are două cauze diferite. În primul rând, națiunea română este tânără, îi lipsește tradiția și și-a descoperit conștiința națională abia în mijlocul secolului al XIX-lea. Religia românilor este cea bizantină, limba serviciului religios este slavona, iar în Transilvania, Biserica Română și-a obținut independența datorită principilor protestanți maghiari și a unirii confesionale (crearea Bisericii Greco-Catolice). Această unire nu au putut să o facă singuri, ci doar sub presiunea unei forțe exterioare.”
„Nici instituțiile medievale, nici puterea ideilor contemporane nu au putut influența politica și civilizația sa. Epoca cruciadelor, a sistemului feudal, a papalității, a Sfântului Imperiu Roman, a Renașterii sau a Reformei nu au lăsat urme asupra acestui popor. Dimpotrivă, națiunea maghiară a luat parte la toate aceste evenimente”, scriau diplomații maghiari.”
Totuși, la un moment dat, diplomații de la Budapesta au decis că „neamul românesc” este capabil să învețe de la unguri:
„Românii din Transilvania care au venit aici din Balcani în secolele XV și XVI nu au avut o viață constituțională. Din cauza înapoierii lor intelectuale și economice, biserica le-a oferit singura posibilitate de civilizație (…) Toate instituțiile intelectuale și economice vechi sunt exclusiv maghiare sau germane, iar elementul românesc și-a construit propriile instituții intelectuale și economice abia în ultimii 100 de ani, sub influența pozitivă a mediului intelectual și economic maghiar și german. Acesta este motivul pentru care românii din Transilvania au ocolit pe frații lor de rasă care trăiau în țările lor (Moldova și Muntenia) în afara acestui amestec etnic.”
Denaturarea istoriei făcută de maghiari
Memorandumurile maghiare au denaturat istoria insinuând ideea că românii au venit în Transilvania cu 400 de ani mai târziu față de maghiari. Potrivit Budapestei, românii au venit în grupuri de ciobani seminomazi care au avut nevoie de măsuri coercitive, pentru a trăi într-un stat organizat: „în interiorul spațiului carpatic, primul stat adevărat a apărut în secolul al X-lea și a fost creat de unguri, care au decis să-și stabilească aici teritoriul, după ce au ocupat poziții în regiunile transdanubiene și în Câmpia Ungară (…) În secolele XIV și XV, după invazia otomană din Balcani, rata imigrației românești peste Dunăre spre Transilvania și teritoriile maghiare din est a crescut considerabil. „
Notele diplomatice din 1920 neagă clar continuitatea daco-romană:
„Bonfinius a fost primul care a exprimat ideea că românii ar trebui să fie urmașii elementelor romane care au rămas să trăiască în Dacia. De asemenea, el a susținut că, datorită asemănării dintre limba italiană și cea română, românii transilvăneni sunt urmașii legionarilor și coloniilor împăratului Traian. Teza lui Bonfinius a devenit o dogmă științifică, datorită unor circumstanțe politice străine, dar și pentru că în secolul al XVIII-lea, prin lucrările lui Toppeltinus și Cantemir această teză a intrat în sfera științei europene.” Mai mult, ungurii respingeau cronica unui maghiar de-al lor, dacă îi menționa pe români: „cronicarul anonim al regelui Bela, Anonymus, este singurul cronicar medieval care, în secolul al IX-lea, îi găsește pe români în vechea Dacie, când ungurii au venit în actuala lor țară.
