Complotul împotriva Armatei Române: Implicarea primului ministru Friedrich Istvan și jocurile politice din timpul ocupației Ungariei
Despre această întâlnire, generalul Bandholtz a spus următoarele:
„… Holban a început să scormonească în muntele de documente pentru a găsi dovezi ale unei conspirații maghiare, lucru pe care l-am îndurat timp de o jumătate de oră, după care am spus Misiunii că nu văd un motiv pentru a ne pierde timpul.”
În timpul acestei întâlniri, Diamandi a subliniat, de asemenea, că premierul Friedrich era implicat. Pentru a evita alte situații neplăcute printr-o eventuală arestare, el a cerut doar să fie mai bine supravegheat. Cu toate acestea, la scurt timp după întâlnire, s-a întâmplat ceva ciudat. Friedrich ar fi fost urmărit de români care voiau să-l aresteze și a fugit la casa generalului Bandholtz pentru a se refugia. Întâmplător sau nu, s-ar putea specula că, profitând de acest moment, premierul a pus în scenă evenimentul pentru a discredita și mai mult autoritățile române.
Tacticile folosite pentru a câștiga simpatia reprezentanților Marilor Puteri s-au dovedit a fi eficiente
Oficialii maghiari au reușit să-i impresioneze prin lux și rafinament. Bandholtz a scris admirabil în jurnalul său:
„Birourile noastre din palatul regal sunt extraordinar de excentrice. Această clădire magnifică trebuie să fi costat o avere și niciun efort sau cheltuială nu a fost menajată. Pereții fiecărei încăperi sunt acoperiți cu același material ca și mobilierul din cameră, cu excepția magnificelor săli de bal, ai căror pereți sunt din marmură și ale căror detalii sunt dincolo de orice descriere.” El continuă: „Nu este nevoie să ne gândim la nimic: „În această seară, colonelul Loree, căpitanul Gore, locotenentul Hamilton și cu mine ne-am mutat în noua noastră locație, reședința contelui de Edelsheim, unde dispunem de cele mai spațioase camere”.
A devenit un susținător al cauzei maghiare, scriind cu indignare că:
” Cedarea unor părți ale Ungariei, cu populația sa civilizată și rafinată, ar fi ca și cum ar fi predat Texasul și Florida mexicanilor. Marile puteri aliate ar trebui să-și plece capul de rușine pentru ceea ce au lăsat să se întâmple în această țară după armistițiu.” Când venea vorba strict de români, nu găsește loc de complimente și izbucnește cu furie: „Este imposibil de conceput o asemenea depravare națională ca cea de care dau dovadă acești latini mizerabili”.
Dincolo de aceste atitudini și păreri personale, hărțuirea a continuat în legătură cu prada de război constând în peste 60.000 de puști, revolvere și mitraliere, 348 de tunuri, 332 de mitraliere, 87 de avioane și mari cantități de muniție. Faptul că România le-a păstrat pentru ea a creat o puternică nemulțumire, Aliații considerându-le pradă de război comună și, prin urmare, trebuiau împărțite cu restul membrilor Antantei.
„Dacă românii nu părăsesc de bună voie Budapesta, îi vom forța să plece…”
În noiembrie, armata română își începe retragerea, după lungi negocieri și presiuni. După mai bine de nouăzeci de zile, ocupația Ungariei se încheie. Pe 14 noiembrie, trupele române părăsesc Budapesta, iar în aceeași zi amiralul Horthy intră în capitală.
Cu toate acestea, încă de la 11 octombrie, știind că retragerea era iminentă, diverși miniștri au început să critice armata română. Ministrul Schnetzer a declarat:
„Dacă românii nu părăsesc de bună voie Budapesta, îi vom forța să plece. Acord trei zile de teroare pentru ca trupele albe să le mulțumească evreilor pentru buna protecție pe care au primit-o din partea românilor”.
La 3 noiembrie, la Szekesfehervar a avut loc o ședință în care Gyula Rubinek, ministrul Lucrărilor Publice, l-a lăudat pe primul ministru Friedrich și guvernul său. Szabo Istvan, ministrul Agriculturii, a cerut ca toți oamenii care dețineau arme să se înroleze în armată, pentru a lupta împotriva românilor. Nu numai politicienii, ci și ziarele au vorbit despre evacuare. Publicația „Esztergom es Videko” informează că românii au fost nevoiți să evacueze teritoriul dintre Dunăre și Tisa și că în Szolnok calea ferată este plină de vagoane încărcate cu bunuri furate de români.
„Românii nu doreau altceva decât jefuirea Budapestei și a Ungariei”
Delegația maghiară la Conferința de Pace de la Paris începe să împartă note reprezentanților Marilor Puteri Aliate în care se arată că românii nu doreau altceva decât jefuirea Budapestei și a Ungariei. „Liga pentru integritatea Ungariei”, formată la scurt timp după retragerea românilor din rândul celor mai influente persoane din guvern, începe acțiuni de propagandă antiromânească. Au început să apară broșuri în care românii erau făcuți responsabili de jefuirea Ungariei, cu caricaturi de soldați români cu mâinile pline de bunuri jefuite, cu evrei care îi împingeau din spate.
De fapt, violențele împotriva evreilor au început imediat după evacuarea Ungariei. Numai în orașul Kecsemet, 64 de evrei au fost uciși. La mai puțin de două luni de la plecarea trupelor românești, în ianuarie 1920, peste 100.000 de evrei au semnat o petiție prin care cereau Conferinței de Pace ca românii să se întoarcă la Budapesta din cauza atrocităților comise de regimul Horthy. Pe fondul înrăutățirii relațiilor diplomatice, au fost oprite transporturile de marfă românești cu provizii esențiale pentru Ungaria.
Într-o derogare de la politica oficială a Ungariei, săptămânalul „Lumea” publică la Budapesta, la 12 februarie 1920, articolul „Obiecții scurte”: „Armata română a evacuat Budapesta în urmă cu câteva luni. Conduita ei în Ungaria a fost generoasă și corectă și este păcat că faptele ei cinstite se confundă cu unele neînțelegeri locale. Cât despre confiscările care s-au făcut, ele sunt cu mult inferioare celor făcute de unguri în România… Suntem siguri că România rămâne fidelă vechilor sale tradiții loiale și umane și va restabili consecințele rechizițiilor. Ne legăm cu dragoste de România și nu putem confunda atitudinea ei de ocupant cu cea a Ungariei”.
