A doua zi, Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților primește 1.200 de pagini de transcrieri, însă insistă să fie predate și benzile magnetice.
În anunțul său, Nixon folosește o mulțime de întortocheri logice pentru a explica opiniei publice reticența sa de a se conforma citației, precum și natura conținutului pe care urma să îl dea publicității.
El invocă dreptul la privilegiul executiv de a proteja secretele de stat și afirmă că transcrierile erau editate de el personal și de consilierii săi pentru a omite tot ce era „nerelevant” pentru investigația Watergate sau periculos pentru securitatea națională.
Nixon îi invită pe membrii comisiei să examineze înregistrările originale pentru a determina dacă președintele a omis sau nu dovezi incriminante în transcrieri.
„Vreau să nu mai fie nici un fel de discuții în privința faptului că președintele nu are nimic de ascuns în această afacere”, insistă Nixon, adăugând că „am spus cu claritate că nu a fost nici o mușamalizare”.
În iunie 1972, cinci oameni având legături cu Comitetul pentru Realegerea Președintelui (CRP) al lui Nixon fuseseră prinși intrând fraudulos în sediul Comitetului Partidului Democrat din Hotelul Watergate din Washington.
O investigație ulterioară a scos la lumină și alte activități ilegale ale CRP și ordonate de membri importanți ai administrației Nixon.
De asemenea, a ridicat importante semne de întrebare dacă președintele era la curent cu aceste activități.
Nixon a negat cu vehemență implicarea în mușamalizarea spargerii, declarând: „Nu sunt un infractor”.
În mai 1973, Senatul a decis declanșarea unei investigații în scandalul Watergate pe fondul cererilor tot mai insistente pentru incriminarea lui Nixon.
În iulie 1974, Curtea Supremă a respins invocarea de către Nixon a privilegiului executiv și i-a cerut să predea și restul benzilor magnetice.
Pe una dintre acestea, președintele este înregistrat ordonând FBI să înceteze ancheta asupra spargerii sediului Partidului Democrat. Aceasta a fost dovada peremptorie a vinovăției lui Nixon.
Pe 8 august 1974, Nixon a evitat un proces de „impeachment” al Senatului devenind primul președinte american care a demisionat în timpul mandatului.
A fost grațiat ulterior de către succesorul său, președintele Gerald Ford, „pentru toate infracțiunile împotriva Statelor Unite pe care le-a comis sau le-ar fi putut comite”.
