Online

Cum a primit Nicolae IORGA “Visătorul de vise” al Reginei MARIA la 1915

 Cătălin Pena
Cum a primit Nicolae IORGA “Visătorul de vise” al Reginei MARIA la 1915

Nicolae Iorga făcea, în februarie 1915, recenzia “lucrării” Reginei Maria “Visătorul de vise”, “întâiu în românește”, dar marele intelectual era deranjat de traducere.

“Astăzi ni se înfățișează o altă lucrare, întâiu în românește, “Visătorul de vise” (să-i zicem ca traducătoarea, pentru “Dreamer od dreams”: e literal, dar mai puțin literar în limba noastră) nu e un roman, ci o legendă poetică, un simbol înveșmântat în cea mai îndrăzneață imaginație, foarte nouă, un poem în prosă, - care, în original, are, de la un capăt la altul, ca o întovărășire de musică aeriană, un supțire bîzîit de elți prin ramurile unui vechiu codru nordic”, scria Iorga în numărul din 26 februarie 1915 al revistei literare săptămânale “Drum drept”, al cărei director era.

“Drum drept” avea redacția și administrația în Craiova, pe strada I.C. Brătianu 9, costa 20 de bani exemplarul, iar abonamentul anual, 10 lei în țară și 12 lei în străinătate, și era tipărită  la tipografia Ramuri din Bănie. 1915 era al zecelea an de apariție.

Articolul lui Iorga, cu titlul “O carte a Reginei Maria” începea așa: “Acum doi ani apărea în limba englesă o carte a principesei Maria a României, Crinul vieții.  O carte sfioasă, care n’a ajuns de cît cu greu în mîinile unui public anume ale: traducerea românească a zăbovit. Cine a fost îndemnat de o curiositate firească să străbată foile acelei povestiri a căpătat impresia unui talent real și cu o puternică originalitate”.

Revenind la “Visătorul de vise”, Nicolae Iorga puncta: “În această carte sînt însă și două lucruri nouă:

E o filosofie morală, care-și dă seama că lumea omenească toată se zbate către ceva care e numai a lui Dumnezeu și pe care, în mii de chipuri deosibite, cei ce-l nu pot atinge, îl numesc fericire, că în viață sînt două lucruri care ne pot lega de dânsa: idealul și sforțarea vitează către culmi, că sunt două mari însușiri: curăția și eroismul și două mîngîieri: iubirea și sacrificiul

Și este ceva dela noi, pentru noi. O întâie încercare de a se apropia și în scris de țara pe care inima reginei Maria o iubește de mult și în care sufletul ei rămâne acum să deprindă”.

Iată și ultimele două paragrafe ale articolului: “Aici, la noi, se află natura care vădește acum în lucrările-i artistice, de aici poate să-vie, din vastul basm al lumii îmbrăcat în haina noastră, de veacuri, o inspirație bogată, potrivită cu această fantasie. (Și în această scriere poeticele nume nordice puteau fi înlocuite în traducere cu ale noastre tradiționale – Povestea s’ar fi apropiat mai mult de noi).

Dacă regina Maria o va face, va folosi talentul ei, și iubirea noastră pentru sufletul care-l cuprinde va crește. O regalitate representativă ca ideal o cere vremea noastră dela Regi; cît de recunoscătoare poate fi o nație față de o Regină care ar înfățișa regalitatea respectivă în ce privește cel mai adînc și curat isvor al simțirilor sale!”.

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric