Matei Zaharia Boilă a fost fiul profesorului Zaharia Boilă, în perioada interbelică titular al catedrei de Drept Constituțional la Universitatea Regele Ferdinand din Cluj, și al Clarei Popa, fiica surorii lui Iuliu Maniu.
Între 1945–1947 a fost membru activ în Mişcarea studenţilor anticomunişti. După ce a fost arestat timp de două săptămâni în 1947, a trăit ascuns doi ani în localităţile Bădăcin şi Morlaca.
În 1952, Matei Boilă, a fost arestat în lotul foştilor demnitari, condamnat pentru activitatea anticomunistă din timpul studenţiei și trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
A petrecut zece ani în temniţele comuniste.
În data de 15 august 1977 a fost hirotonit în clandestinitate ca preot de către episcopul Alexandru Todea.
După 1992 a fost senator CDR, din partea PNȚCD, în două legislaturi.
Mihai Boilă s-a remarcat prin inițiativa legislativă nr. 243/1996 privind reglementarea folosirii lăcașelor de cult ale Bisericii Române Unite cu Roma.
Proiectul senatorului Boilă prevedea folosirea în comun de către comunitățile ortodoxe și greco-catolice a bisericilor greco-catolice în localitățile în care există o singură biserică, respectiv folosirea exclusivă a unei biserici de către comunitățile greco-catolice în localitățile în care există două sau mai multe lăcașe de cult.
Această inițiativă a fost completată de senatorul Corneliu Turianu și adoptată de Senat în data de 12 iunie 1997, fapt care a dus la o reacție aprinsă din partea episcopatului Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, reacție amplificată de parlamentarii PUNR.
Legea Boilă-Turianu a fost tergiversată la Camera Deputaților timp de patru ani și în cele din urmă respinsă pe 25 septembrie 2001, în noua legislatură dominată de PDSR, devenit PSD în iunie 2001.
A alcătuit o monografie „Iuliu Maniu”, a scris memorialistică, „Gratii luminând” şi publicistică politică, Din nou în agora, după o jumătate de veac”.
Întrebat fiind dacă există o responsabilitate în a fi membru al familiei Maniu, preotul Boilă a răspuns:
„Sigur că sunt foarte șocat, într-un fel, de faptul că am avut de spus atâtea lucruri extraordinare, care știam că sunt adevărate, pe care le contestau toți istoricii ăștia.
Ceea ce am spus eu s-a pierdut, ca și cum n-aș fi spus-o.
Și m-am întrebat de multe ori: oare n-am fost eu de vină pentru că n-am știut să fiu destul de convingător, destul de jertfelnic, pentru ceea ce vreau eu să spun?
Dacă este așa, Dumnezeu să mă ierte! Eu am vrut, totuși, să spun ce am putut!”.
Aproape de finalul vieții, în, probabil, ultimul său interviu, preotul Boilă a vrut să destăinuie un adevăr pe care nu a vrut să-l ia cu el în mormânt. Acea mărturisire, despre refuzul lui Iuliu Maniu de a face parte din masonerie, a fost rostită cu o voce tremurândă:
„Aș vrea să le transmit ceva (românilor – n.r.), și anume să aplece capul în țărână, dacă vor auzi vocea celor care au murit luptând pentru țara lor.
Și să se roage lui Dumnezeu să ne dea din nou cât mai mult, capacitatea aceasta de a ne sacrifica pentru țară, pe care Iuliu Maniu a avut-o din plin”.
A murit pe 27 august 2015 la Cluj-Napoca.
Foto: memorialsighet.ro
