Moartea sa, petrecută pe 27 iulie 184, este zugrăvită în Almanahul Luceafărul din 1986:
Exilat de ţar şi bolnav fiind, s-a oprit în Piatigorsk, orăşelul de la poalele munţilor Caucaz.
Tot aici venea să se trateze un oarecare Martynov, un îmbogăţit de pe urma comerţului cu vinuri.
Era îmbrăcat fistichiu şi într-o zi Lermontov a compus nişte versuri la adresa lui Martynov, pe care a avut imprudenţa de a i le citi.
Martynov s-a supărat şi l-a provocat la duel.
Degeaba a încercat Lermontov să-i explice că totul n-a fost decât o glumă. Martynov s-a arătat neclintit în hotărârea sa.
Lermontov a încercat din nou să-l convingă, arătându-se gata să-i ceară scuze oriunde ar cere-o Martynov.
Zadarnic!
Ajungând la Tarhani, loc unde a avut loc duelul, Martynov îi spune lui Lermontov: „Trage! Trage!”. Trebuia să tragă mai întâi Lermontov.
El a tras, dar în aer, sperând că Martynov va reveni la sentimente mai bune şi va renunţa şi el.
Degeaba! Martynov n-a înţeles gestul mărinimos al lui Lermontov. A ochit şi a tras drept în inimă.
Moartea lui Lermontov s-a produs instantaneu.
Nu s-a respectat nici măcar regulamentul duelului, care prevedea că, în cazul când adversarul nu consimte să tragă şi el în aer, atunci cel care a tras primul să poată trage a doua oară în celălalt care refuză împăcarea. În asemenea situaţie, acest caz se poate considera un omor premeditat, iar Martynov un asasin”.
Ofițer de gardă
Poetul, prozatorul şi dramaturgul Mihail Iurievici Lermontov (foto), unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus, s-a născut 15 octombrie 1814 la Moscova, în familia unui căpitan în rezervă.
În toamna anului 1830, s-a înscris la Universitatea din Moscova, însă nu şi-a terminat studiile.
În vara anului 1832 s-a stabilit la Petersburg, unde s-a înregimentat în şcoala de ofiţeri de gardă. Doi ani mai târziu, a primit gradul de ofiţer şi a fost repartizat la regimentul de gardă de la Ţarskoie Selo.
Influenţat de Byron
În versurile de început, Lermontov a valorificat tradiţiile poeziei puşkiniene. Ulterior, influenţat de Byron, a scris drame, poeme, poezii lirice, pătrunse de un puternic suflu romantic.
Primele scrieri, dramele „Un om ciudat”, „Spaniolii”, „Oameni şi patimi”, poeme şi poezii, datate de pe băncile pensionului (1829), sunt marcate de un suflu de răzvrătire şi de un mare dor de libertate.
Concepe romanul istoric „Vadim” (1833-1834), care evocă răscoala populară de sub conducerea lui Pugaciov.
În 1835, a scris poemele „Hagi Abrek”, „Boierul Olşa” şi drama „Mascarada”.
Numele său a devenit cunoscut prin versurile scrise, în 1837, la moartea lui Puşkin.
„Moartea poetului” este un omagiu adus poetului răpus și el într-un duel, în urma uneltirilor curţii imperiale. În urma acestui demers artistic, Lermontov a fost arestat şi expulzat în Caucaz:
Sclav al onoarei, suflet drept,
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonte-n piept
Muri plecându-şi mândra frunte!…
Ocara lumii şi minciuna
L-au supărat, nu l-au supus,
Şi singur ca întotdeauna
S-a răzvrătit… şi-a fost răpus!
A mai scris poemele: Fugarul (1838), Mţâri (1839), Cântecul ţarului Ivan Vasilievici, al tânărului Opricinik şi al îndrăzneţului neguţător Kalaşnikov (1838), 11 iunie 1831, 1 ianuarie 1840, Te-apasă greu urâtul, Borodino (1837), Patria (1841), Demonul (1829-1841).
În creaţia lui Lermontov, romanul psihologic „Un erou al timpului nostru” (1840) marchează ruptura de tradiţia romantică şi trecerea la realism.
