Naționalizarea comunistă
Doar puțini oameni au fost despăgubiți în urma aplicării legii, mediul urban fiind cel vizat în mod predilect. Alături de Plenara din 3-5 martie 1949 care declanșa procesul colectivizării agriculturii, legea naționalizări a însemnat sfârșitul democrației și al libertății și începutul unei jumătăți de secol de comunist în care partidul-unic a guvernat țara înspre ,,idealurile” socialiste.
Ce s-a urmărit cu predilecția prin publicarea Legii 119 a fost, în concepția Partidului Muncitoresc Român, naționalizarea principalelor mijloace de producție. Demersuri premergătoare au existat. De pildă, în 1946, după naționalizarea Băncii Naționale, statul și-a extins controlul asupra tuturor instituțiilor naționale de credit, iar în iulie 1947 a fost creată o comisie formată din miniștri care avea drept scop controlul materiilor prime, controlul producției și desfacerii mărfurilor pe piață. În general, controlul activităților economice capitaliste. Tot ca o măsură premergătoare, bunurile Eforiei Spitalelor Civile, ale Așezămintelor Brâncovenești și ale Eforiei Sfântului Spiridon au trecut în proprietatea statului. Acestora le-au urmat bunurile Casei Regale, iar în octombrie 1947 se realizase deja inventarierea întreprinderilor particulare, industriale, comerciale și de transport, apoi s-au constituit Comisia Superioară de Naţionalizare, comisii judeţene de naţionalizare și colective pentru fiecare întreprindere, având menirea de a duce la îndeplinire operaţiunile de naţionalizare pe întreg cuprinsul ţării.
Aceste comisii și colective îsi desfășurau activitatea ca organe ale Consiliului Superior Economic. În zilele de 9-11 iunie 1948 a avut loc Plenara C.C. al P.M.R., care a aprobat lucrările pregătitoare privind naţionalizarea principalelor mijloace de producţie. După discuţii sumare, acesta a fost votat în unanimitate, în aceeași zi. Potrivit art. l see naţionalizează toate bogăţiile subsolului care nu se găseau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Constituţiei Republicii Populare Române, precum și întreprinderile industriale, societăţile de orice fel si asociaţiunile particulare industria/e, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi si telecomunicaţii.
Legea din 11 iunie a fost completată cu noi acte legislative de aceeași natură; la 3 noiembrie au fost naţionalizate industria cinematografică și cinematografele (în total 383 cinematografe). În aceeași zi au fost naţionalizate instituţiile medico-sanitare, astfel că întreaga asistenţă medicală a trecut în seama statului. Prin naţionalizările realizate în 1948 s-a făcut un pas decisiv pe calea lichidării proprietăţii private, desfiinţării economiei de piaţă concurenţiale. Cetăţenii nu mai erau siguri că-și vor păstra averea, trăind cu teama că în orice moment ar putea fi expropriaţi.
