Câteva zile mai târziu, la 23 ianuarie 1821 se declanşa mişcarea revoluţionară condusă de Tudor Vladimirescu, odată cu lansarea, la Padeş, a Proclamaţiei adresate de acesta locuitorilor Ţării Româneşti.
Ca o consecinţă a revoluţiei de la 1821 din Ţara Românească, Poarta Otomană a acceptat restaurarea domniile pământene în Ţara Românească şi în Moldova, în 1822.
La începutul secolului al XIX-lea, cele două principate române se aflau în centrul disputei pentru influenţă economică şi politică dintre Rusia şi Imperiul Otoman, în condiţiile în care acesta din urmă, aflat în declin, pierduse deja multe teritorii din Europa centrală şi de est.
Cele două ţări române cunoşteau o stare de decădere, mai ales sub ultimii domni fanarioţi, din cauza exploatării fiscale excesive, instabilităţii politice, monopolului economic.
În Ţara Românească se adăuga şi o continuă stare de nesiguranţă a locuitorilor ca urmare a deselor incursiuni ale turcilor, a jafurilor comise de trupele paşei din Vidin Pasvanoglu (Pazvante Chiorul) în Oltenia, la începutul secolului al XIX-lea.
În acelaşi timp, în Europa iau amploare mişcările pentru libertate, unitate, afirmare naţională, în acest context înscriindu-se şi revoluţia de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, din Ţara Românească.
Înainte de a fi numit domn, Alexandru Suţu a fost mare dragoman al flotei turceşti (1797-1799) şi mare dragoman al Porţii (din 1799).
La 28 iunie 1801, Alexandru Suţu este numit domn în Moldova, iar după ce domnul Ţării Româneşti Mihai Suţu se refugiază la Braşov (ca urmare a atacurilor pazvangiilor de la Vidin), la 20 iunie 1802 Alexandru Suţu este numit şi caimacam în Ţara Românească (până la 18 august 1802).
Înlocuit pe tronul Ţării Româneşti cu Constantin Ipsilanti, la 18 august 1802, Alexandru Suţu este mazilit apoi şi de pe tronul Moldovei (19 sept. 1802), fiind înlocuit cu Alexandru Moruzi.
Revine pe tronul Ţării Româneşti la 12 august 1806, în preajma războiului ruso-turc (1806-1812), înlocuindu-l pe Constantin Ipsilanti, şi încearcă să ajungă la o înţelegere cu Pasvanoglu, care jefuise Craiova, pentru a-l determina să se retragă din această localitate.
Este mazilit din nou de Poartă, la 3 octombrie 1806.
Ultima numire a sa ca domn în Ţara Românească are loc la 5 noiembrie 1818, după ce Ioan Gheorghe Caragea fugise din ţară.
Alexandru Suţu a luat măsuri în sprijinul Bisericii, al modernizării învăţământului şi societăţii româneşti în general, dar şi măsuri de creştere a dărilor, menite să-i sporească veniturile.
Pe plan extern a menţinut legături cu oameni politici, diplomaţi şi cărturari străini.
Sursa: Agerpres
