Mitropolia Moldovei se unește cu Roma la 1439. Un episod puțin cunoscut din istoria românilor

 

Se ştie că Moldova fusese reprezentată la sinodul de la Florenţa din 1439 prin mitropolitul Damian, care semnase împăcarea cu Roma.

În urmă s-a produs o reacţie împotriva unirii, căreia îi va fi căzut victimă şi acest Damian, pierzându-şi scaunul. Unirea a ţinut în Moldova mai bine de un deceniu.

Damian moare la 1447 şi e înlocuit cu un mitropolit Ioachim şi el unit, numit de împăratul bizantin Ioan VIII Paleolog.

Abia între 1449—1455 se produce reacţia separatistă, când Ioachim e silit să fugă în Polonia, aflăm de la P.P. Panaitescu.

Cronicile noastre arată că la această epocă a fost sfinţit ca mitropolit al Moldovei Teoctist, cunoscutul sfetnic al lui Ştefan cel Mare, şi că sfinţirea s-a făcut de Nicodim „patriarhul sârbilor”.

Sinodul Ferrara-Florenţa

Cel mai important sinod unionist, cu participarea masivă şi competentă a reprezentanţilor ambelor ramuri ale Bisericii creştine, catolică şi ortodoxă, rămâne cel de la Ferrara-Florenţa din anii 1438-1439.

Împăratul Manuel al II-lea şi ierarhia bizantină duseseră mai dinainte tratative cu Papa Martin al V-lea (1417-1431), în vederea reconcilierii celor două Biserici.

Tratativele au fost continuate atât cu următorul papă, Eugen al IV-lea (1431-1447), cât şi cu sinodul din Basel, convocat de papa Martin al V-lea, pentru a realiza unirea cu Răsăritul, dar neterminat din cauza decesului papei.

Unii dintre principii apuseni voiau ca unirea să se înfăptuiască prin sinodul de la Basel, fără concursul noului papă, Eugen al IV-lea, căruia-i erau ostili, ba chiar au ales un antipapă, pe Amedeo, duce de Savoia sub numele de Felix al V-lea.

Dar, bizantinii, în frunte cu împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul, bine informaţi asupra stărilor din Apus, într-un sinod pregătitor ţinut în 1437 la Constantinopol, au hotărît să angajeze tratativele cu Papa Eugen al IV-lea, nu cu sinodul de la Basel.

Papa s-a obligat să suporte toate cheltuielile de dus şi întors ale orientalilor şi întreţinerea întregii lor delegaţii pe timpul tratativelor, indiferent dacă acestea vor duce sau nu la unirea Bisericilor.

Reprezentanții Bisericii Răsăritene

Între delegaţii Bisericii răsăritene, în afară de împărat şi patriarhul Iosif II al Constantinopolului, au mai fost reprezentanţii celorlalte patriarhii orientale şi anume: patriarhul Alexandriei a fost reprezentat de Antonie, mitropolitul Heracleei şi de protosincelul constantinopolitan Grigore Mammas; patriarhul Antiohiei – de mitropoliţii Marcu Evghenikos al Efesului şi Izidor al Kievului, iar patriarhul Ierusalimului – de Dionisie de Sardes.

Au mai fost şi mulţi mitropoliţi şi episcopi, printre care şi Damian, mitropolitul Moldovei, însoţit de vicarul său, protopopul Constantin. Din delegaţia Moldovei mai făceau parte boierul Neagoe şi alţi cinci însoţitori. Împreună cu restul demnitarilor bisericeşti şi mulţi călugări, Orientul a prezentat o delegaţie de 700 persoane.Sinodul a luat sfârşit fără învingători şi fără învinşi, prin semnarea unui decret de unire.

Decretul de Unire din 6 iulie 1439

Textul decretului a fost scris pe un pergament, în două coloane, la stânga în limba latină şi la dreapta în limba greacă.

Sub textul latin a semnat papa, cardinalii şi întreaga delegaţie apuseană, în total 115 semnături ale latinilor.

Sub textul grecesc a semnat împăratul: „Eu în Hristos Domnul, credinciosul împărat şi singurul domnitor al romanilor, Paleologul am subscris”, urmat de reprezentanţii celor patru patriarhate orientale, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, arhiepiscopi, episcopi şi prelaţi inferiori.

În locul al 13-lea după împărat a semnat, în limba greacă, „Smeritul mitropolit al Moldovlahiei şi reprezentant al celui de Sebaste, Damian, mulţumit am subscris”.

În locul al 12-lea, între neepiscopi, a semnat, tot în limba greacă, „Protopopul Constantin şi vicar al celui de Moldovlahia, am subscris”.