Joi, 2 februarie 1968, Toulon, Franţa. Operaţiunile de salvare a submarinului Minerva sunt suspendate.
La cinci zile de la dispariţia submersibilului, care avea 52 de oameni la bord, speranţa de a mai găsi supravieţuitori se pierde.
„Oricum, de la începutul operaţiunii nu ne puseserăm prea multe speranţe”, îşi aminteşte Georges Kevorkian. La vremea respectivă, tânărul inginer de la Direcţia de Construcţii Navale a fost însărcinat cu organizarea misiunii de salvare începând de luni 29 ianuarie, adică după două zile de când se înregistrase ultima comunicaţie cu submarinul.
Condiţii meteo nefavorabile
La 27 ianuarie 1968 apele Mediteranei erau agitate. Mistralul sufla cu 100 de kilometri pe oră. În aceste condiţii se pregătea Minerva să efectueze un exerciţiu cu un avion.
„Primul care-l vedea pe celălalt, câştiga”, spune Georges Kevorkian.
Submarinul se scufundă, în timp ce Breguet Atlantic, care a decolat după câteva minute de la baza aeronavală Nimes-Garons, soseşte în zonă la 07:15.
Un prim contact între cele două aparate are loc după câteva minute. Dar condiţiile climatice fac dificile comunicaţiile. La ora 07:45, avionul anunţă că a renunţat la ultima verificare radar, relatează cotidianul francez Liberation.
După 10 minute, vine răspuns de la Minerva, prin vocea comandantului secund Nicolas Migliaccio, care era însărcinat cu legăturile radio: „Înţeleg că anulaţi această verificare. M-aţi auzit?”. A fost ultimul semn de viaţă de la submarin.
Urmarea?
Mister total. Pe pământ, ca şi în aer, din cauza condiţiilor meteo, totuşi nimeni nu este îngrijorat de tăcerea Minervei. Ar fi trebuit să se întoarcă cel târziu duminică 28 ianuarie, la ora unu dimineaţa.
Dar la ora fatidică, nimic. Niciun semn de la Minerva.
Georges Kevorkian povesteşte scena în cartea sa, intitulată Accidents de sous-marins français 1945-1983 (éd. Marines): „Şefu, am văzut de dimineaţă nişte marinari, care mi-au spus că Minerva este pierdut. Nu a revenit la bază, cum era prevăzut”.
Căutările oficiale sunt lansate la ora 02:15, adică după 18 ore şi 25 de minute de la ultima legătură cu submarinul. La bord, Minerva dispunea de oxigen pentru 100 de ore, timpul trecea rapid.
Materialele din acele vremuri nu permiteau sondarea fundului mării foarte profund. Or, în largul Toulonului, atinge şi 2000 de metri.
Tocmai în acest sector era Minerva.
Mobilizare
În ciuda mobilizării a 20 de vapoare, a unor elicoptere şi avioane şi chiar a dispozitivului de scufundări al comandantului Jacques-Yves Cousteau, submarinul a rămas de negăsit.
S-a scufundat probabil la 1000 de metri adâncime. Singura urmă vizibilă a naufragiului a fost o pată de ulei la suprafaţă, a anunţat Armata franceză. Dar cauza rămâne necunoscută.
Doliul imposibil
Scufundarea submarinului a lăsat în urmă 52 de familii îndoliate, 28 de orfani şi 17 văduve, într-un doliu imposibil.
Minerva era un submarin de atac cu propulsie diesel-electrică francez, din clasa Daphne.
Lansat la apă la 19 iunie 1962, s-a scufundat la 27 ianuarie 1968, printre cauze putându-se număra avaria la două bare din spate, o coliziune cu un vapor, explozia unei rachete, o torpilă sau un accident la tubul de aerare.
Submarinul a fost găsit
După o jumătate de secol, luni, 22 iulie 2019, submarinul este găsit. Căutările pentru găsirea epavei s-au reluat la 4 iulie în largul oraşului Toulon, la peste 2000 de metri adâncime, cu mijloace ale tehnologiei de vârf, scrie francetvinfo.fr.
O dronă submarină de căutare a Ifremer, capabilă să acopere 10 kilometri pătraţi pe zi, dintr-o suprafaţă de câteva sute, a fost trimisă la apă, fiind în legătură cu o navă oceanografică de suprafaţă, care analiza datele culese în fiecare seară.
Această descoperire ar trebui să facă lumină în privinţa misterului care înconjoară această dramă.
Confirmare
Cum s-a scufundat submarinul? A fost avarie? Au fost erori umane? Au fost probleme tehnice sau din toate câte ceva? Se speră că Armata, care până acum nu a dat prea multe detalii, să poată oferi răspunsuri familiilor disperate.
Epava submarinului a fost găsită în largul coastelor oraşului Toulon, a anunţat pe Twitter ministrul Armatei, Florence Parly.
Epava a fost localizată la 45 de kilometri de Toulon, la 2.370 de metri adâncime, de vasul american Seabed Constructor, sosit la 16 iulie pentru a participa la căutări, şi ale cărui drone au adus confirmarea vizuală a amplasării submarinului, a precizat Armata.