În afara tablourilor, pentru elite a fost creat un alt serviciu: masca mortuară. Ceară sau ghips erau lăsate să curgă pe chipul defunctului, iar acestea erau lăsate să se întărească, imortalizându-i trăsăturile.
Folosite la început pentru ceremoniile funerare, măștile au început mai târziu să fie expuse în universități, muzee și biblioteci.
Deși, în cele mai multe cazuri, măștile mortuare erau rezervate șefilor de stat, ele au fost folosite și pentru a păstra memoria figurilor unor artiști sau savanți eminenți.
În timpul lui Napoleon Bonaparte, Franța avea o mare tradiție în crearea măștilor mortuare. Împăratul care cucerise cea mai mare parte a Europei a fost exilat pe Insula Sfânta Elena, după înfrângerea sa în bătălia de la Waterloo. Aici, înconjurat de mai mulți medici francezi și britanici, Napoleon moare pe data de 5 mai 1821, la vârsta de 51 de ani.
Conform obiceiului francez, a doua zi după deces îi este luată o mască mortuară. De fapt, îi sunt luate mai multe măști, iar misterul lor persistă până astăzi.
Istoricii nu pot spune cine a creat masca mortuară originală a lui Napoleon. Opinia cea mai răspândită îl creditează pe François Carlo Antommarchi, medicul personal al împăratului, că ar fi luat cel dintâi mulaj, după care au fost create numeroase copii de bronz.
O altă teorie, deși mai puțin populară, este că Francis Burton, un chirurg britanic, prezent la autopsia lui Napoleon, a luat mulajul original. Potrivit acestei teorii, Antommarchi ar fi făcut o copie după masca dr. Burton, pe care apoi a adus-o în Franța, creând alte câteva.
Instoricii nu cad de acord nici care dintre cei doi medici a realizat autopsia, deși amândoi au fost de față. Autopsia a dezvăluit că Napoleon a murit de un cancer la stomac generalizat.
O a treia teorie în ceea ce privește masca mortuară este că Madame Betrand, slujitoarea lui Napoleon, ar fi reușit să fure bucăți din mulajul creat de Francis Burton, lăsându-i acestuia doar urechile și partea din spate a capului. Se crede că Madame Betrand i-a dat masca lui Antommarchi la un an după ce ar fi furat-o. Potrivit acestei teorii, slujitoarea ar fi fost dată ulterior în judecată de către Burton, pentru a reintra în posesia măștii, dar doctorul nu a avut succes în demersul său juridic.
Antommarchi a trimis o copie a măștii lordului Burghersh, ambasadorul englez la Florența, care intenționa să i-o dea lui Antonio Canova, un faimos scultor al vremii, care îl imortalizase deja pe Napoleon într-o monumentală statuie înfățișându-l în chip de Marte, zeul războiului.
Intenția era ca, pe baza măștii, Canova să creeze o nouă statuie a împăratului, însă artistul a murit, iar masca a rămas la lordul Burghersh.
Astăzi, piesa este cunoscută ca masca Antommarchi-Burghersh și este expusă la Musée de l’Armée din Paris.
O altă mască, despre care se crede că este printre primele create, este numită masca Betrand (după numele slujnicei lui Napoleon) și este găzduită de Musée de Malmaison, aflată în Rueil-Malmaison, o suburbie din vestul Parisului.
Deși mai există și alte mulaje luate după chipul lui Napoleon și răspândite în toată lumea, istoricii afirmă că aceste două exemplare redau cu cea mai mare fidelitate chipul împăratului francez.
Mai există însă o controversă legată de masca mortuară a lui Napoleon Bonaparte, și anume faptul că acesta apare tânăr și sănătos, însă, dată fiind boala lui, istoricii cred că acesta arăta ]n realitate mult mai îmbătrânit.
După moartea sa, Napoleon a fost înmormântat pe Sfânta Elena. Douăzeci de ani mai târziu, trupul său a fost exhumat și adus la Paris, unde a avut parte de impresionante funeralii de stat. Mii de francezi au ținut să-și ia rămas bun de la eroul lor, în decembrie 1840.
