Cele câteva cranii de cristal răspândite în toată lumea fac parte din colecții publice sau private. Se pare că, în total, se cunosc 13 cranii provenind din vechea Mesoamerica despre care s-a spus că au fost create de civilizația aztecă sau maya.
Există o credință că, dacă cele 13 cranii ar fi reunite, ar permite accesul la cunoștințe universale și la secrete esențiale pentru supraviețuirea umanității.
Cu toate acestea, mai spune legenda, cele 13 cranii nu trebuie reunite înainte ca omenirea să fie pregătită să primească aceste secrete.
Alte credințe populare fac legătura dintre craniile de cristal, Atlantida și extratereștri. Astfel, craniile ar fi relicve din Atlantida sau ar fi fost dăruite aztecilor de către o civilizație extraterestră, cu ceva timp înainte de conchista spaniolă.
Un craniu făcut colet
Până în anii 1990, muzeele care păstrau straniile obiecte confirmau originea antică a acestora.
Totuși, în 1992, Institutul Smithsonian din Washington a primit un colet pe care nu era menționat expeditorul.
În el se afla un craniul de cristal de mărimea unei bile de bowling. Acesta a intrat imediat în grija lui Jane McLaren Walsh, expertă în arheologia mexicană.
Așa a început Walsh să se intereseze și să cerceteze originile craniilor de cristal din diferite colecții ale lumii.
Ea a descoperit că majoritatea obiectelor au apărut de nicăieri în a doua jumătate a anilor 1800, mai exact perioada 1860-1890, și aveau legături cu Eugene Boban, un arheolog amator francez, „specializat” în artefacte aztece.
Afacerea
Acesta întreprindea dese călătorii în Mexic, de unde achiziționa antichități pe care le vindea în magazinul său.
Boban vânduse o mare parte din colecția sa arheologică mexicană, inclusiv trei cranii de cristal, unui explorator francez numit Alphonse Pinart.
În 1878, și-a mutat afacerea și colecția la New York, unde a scos la licitație mai multe mii de artefacte arheologice mexicane. Printre acestea, un craniu de cristal de 15 centimetri a fost cumpărat de Tiffany & Co. pentru 950 de dolari. Zece ani mai târziu, craniul a fost cumpărat de British Museum.
Potrivit Vintage News, Walsh crede că craniile de cristal pe care Boban le-a vândut la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost fabricate în Mexic în jurul perioadei în care au fost comercializate, între 1856 și 1880, fie de o singură persoană, sau de mai multe dar care lucrau în același atelier.
Puterile vindecătoare
Un alt mit îl reprezintă puterea vindecătoare a craniilor de cristal. Acest mit se află în strânsă legătură cu celălalt mit, al originii antice sau extraterestre.
Deoarece cristalele și gemele au fost utilizate din cele mai vechi timpuri în numeroase culturi pentru puterile lor mistice, s-a răspândit credința că autorii obiectelor le-au fasonat în formă de cranii pentru a le spori puterile de vindecare.
Joshua Shapiro, autorul cărții Misteries of the Crystal Skull Revealed, susține că acestea au deopotrivă puteri vindecătoare și psihice asupra persoanelor care au intrat în contact cu ele.
Craniile erau foarte importante în religia și cultura Mesoamericană, de aici probabil și legenda puterilor vindecătoare ale craniilor de cristal.
Potrivit lui Michael Smith, profesor de antropologie la Universitatea din Arizona, craniile erau un simbol al regenerării, în special la azteci.
„Sunt mai mulți zei azteci care au fost reprezentați prin cranii, deci probabil, prin aceste cranii, zeii erau invocați. Nu cred că se presupunea că aveau puteri specifice.”
Craniul blestemat
Cel mai faimos craniu de cristal este fără îndoială „craniul blestemat”, cunoscut și sub denumirea de craniul lui Mitchell-Hedges.
Povestea acestui „craniu blestemat” înglobează toate elementele mitologice asociate craniilor de cristal. El ar fi fost descoperit pe la mijlocul anilor 1920 de către Anna Mitchell-Hedges, care era fiica adoptivă a unui aventurier și călător britanic F.A. Mitchell-Hedges.
Anna a afirmat că a descoperit craniul sub un altar sacrificial într-un templu maya din Lubaantun (astăzi, Belize).
F.A. Mitchell-Hedges, în cartea sa Danger, My Ally, scrie că obiectul era un „craniu blestemat” care avea cel puțin 3600 de ani vechime.
În aceeași carte, autorul afirmă că toți cei care au ironizat puterile craniului s-au îmbolnăvit grav ori au murit.
Anna Mitchell-Hedges a deținut „craniul blestemat” până la moartea ei, în 2007. Acesta fost expus rar în public, ceea ce le-a făcut imposibil oamenilor de știință să efectueze teste pentru a-i determina originile.
Anna a afirmat totuși că craniul său a fost folosit la „vindecări” în câteva rânduri. Astăzi, pe site-ul care îi este dedicat, obiectul este numit „Craniul Dragostei”.
O mare farsă
După investigații extinse efectuate în privința „craniului blestemat” se poate afirma cu certitudine că este vorba de o farsă.
Mai întâi, nu există nici un fel de document care să ateste descoperirea vreunui craniu la situl din Lubaantun.
În plus, în cartea citată, F.A. Mitchell-Hedges nu pomenește nimic despre faptul că Anna a descoperit craniul.
Există discrepanțe și în privința datei descoperirii. F.A. Mitchell-Hedges susține că craniul a fost descoperit în anii 1930, în timp ce Anna susține că a găsit craniul în templul mayaș în anii 1920.
În realitate, craniul i-a fost vândut lui F.A. Mitchell-Hedges în cadrul unei licitații organizate de Sotheby’s la Londra, în octombrie 1943.
Deci craniul nu a fost descoperit în vreun templu mayaș și nici măcar nu are o origine antică.
Arheologul Jane Walsh care a efectuat mai multe teste asupra craniului a ajuns la concluzia că acesta nu are nici o legătură cu civilizația maya.
Dimpotrivă, a fost fabricat cu unelte moderne, cu suprafețe de diamant.
Cu alte cuvinte, „craniul blestemat” a fost confecționat la începutul secolului XX.
Walsh bănuiește că el a fost creat având ca model craniul Tiffany, care se află acum la British Museum.
