Samuraii, elita războinică a Japoniei
Primii samurai au apărut în jurul anului 794 d.Hr., slujind unor clanuri războinice aflate în slujba împăratului Japoniei. Codul de onoare al samurailor era cunoscut sub numele de Bushido și poate fi tradus drept „Calea Războinicului”, fiind angajați ca soldați credincioși ai nobililor locali, aflați într-o neîncetată luptă pentru supremație.
Recunoscuți pentru integritatea, curajul și loialitatea lor, samuraii au dominat Japonia până în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când această nobilă tagmă a fost desființată. Chiar dacă majoritatea samurailor erau bărbați japonezi, în timp au existat, și membri care nu erau de origine niponă.
Primul străin ridicat la rangul de samurai a fost un african uriaş care a sosit în Japonia acum 500 de ani, pe timpul domniei feudale a legendarului Oda Nobunaga, primul dintre cei trei unificatori al acestei ţări.
Războinicul Yasuke, cum a devenit cunoscut, a sosit în Kyoto, capitala de atunci a Japoniei, în 1579. În decurs de numai un an, Yasuke a ajuns samurai. Japoneza lui a devenit fluentă şi a început să lupte alături de Nobunaga.
„Înalt de 1.88 metri…era negru, cu pielea ca tăciunele”, îl descrie un camarad samurai, Matsudaira Ietada, în 1579, în jurnalul său.
Prin calitățile sale, africanul a fost considerat demn de a fi admis în rândurile războinicilor niponi. Multă vreme, Yasuke a fost slujitorul lui Alessandro Valignano, un misionar iezuit venit în Țara Soarelui
Aspectul său neobișnuit a stârnit curiozitatea
Oda Nobunaga, un vestit senior și ambițios luptător pentru o Japonie unificată, a fost extrem de mirat de înfățișarea africanului și a decis să-l ia în slujba lui. În mai 1581, l-a adus pe Yasuke la castelul său din Azuchi. Se crede că Yasuke s-a născut în Mozambic, iar numele său real ar fi fost Yasufe.
Yasuke avea excelente abilități de luptător și impunea respect prin statura sa, având o înălțime de aproximativ 1,90 metri, cu mult peste japonezii obișnuiți ai acelor vremuri. Seniorul Nobunaga și Yasuke au devenit amici.
Yasuke a primit de la Nobunaga o reședință proprie, o katana (sabie japoneză tradițională) și a fost făcut samurai. A rămas în istorie ca primul samurai cu strămoși non-japonezi.
Din păcate, serviciul lui Yasuke pentru seniorul său, Nobunaga, n-a durat prea mult. În iunie 1582, acesta din urmă a fost atacat de armata lui Akechi Mitsuhide, un lider din armata lui Nobunaga, care a condus o revoltă împotriva stăpânului său. Luat prin surprindere și învins, Oda Nobunaga a fost obligat să-și facă seppuku, o sinucidere de onoare – ritual rezervat samurailor.
După moartea prietenului și stăpânului său, Yasuke s-a alăturat forțelor moștenitorului acestuia, pe nume Oda Nobutada și a luptat cu îndârjire împotriva forțelor conduse de către generalul Akechi. La un moment dat, Yasuke a fost luat prizonier. Akechi le-a ordonat războinicilor săi să nu-i provoace nicio vătămare războinicului african și să-l predea iezuiților.
Motivele pentru care generalul rebel l-a lăsat în viață pe Yasuke nu ne sunt cunoscute.