Cunoscuți și ca spartanii Balticii, yotvingieni nu se temeau de moarte și luptau până la ultimul om în luptă, chiar dacă înfruntau inamici de zece ori mai numeroși. Legendele poloneze susțin că erau capabili să-și sacrifice proprii copii dacă asta le dădea un avantaj în război. Preferau să moară în luptă decât să trăiască în sclavie.
Acestea nu sunt singurele asemănări dintre acest popor misterios și daci. Ca și dacii, yotvingieni își incinerau morții, iar brățările lor în formă de șarpe seamănă cu faimoasele brățări dacice.
Dincolo de aceste speculații, pe care cu greu le putem prezenta chiar și sub formă de ipoteze, despre yotvingieni se știe chiar mai puțin decât despre daci. Nu știm cum se numeau pe ei înșiși și nici ce limbă vorbeau. Nu se știe sigur nici de unde au venit.
Numele lor ar putea fi de origine vikingă. Unii cercetători cred că e posibil să provină de la numele scandinav Jatvigra, care, la rândul său, este legat de numele regelui englez Eadwig din secolul al X-lea. De asemenea, cercetătorii nu au nicio idee despre cum se îmbrăcau, obiceiurile și religia lor.
Descoperirile arheologice arată că locuiau în forturi așezate pe dealuri, în regiuni înconjurate de mlaștini și păduri. Yotvingienii populau, se pare, o zonă care se întindea între lacurile Mazuriene și râurile Nemen și Narew. Se ocupau cu agricultura, pescuitul, apicultura, olăritul și metalurgia metalelor.
Cum au dispărut yotvingienii?
În timp ce vecinii lor baltici, lituanienii, și-au creat un regat , yotvingienii au dispărut din paginile istoriei. La vest de Yotvingia a apărut o nouă putere, căreia bravii balți nu i-au putut face față: teutonii.
„Cavalerii teutoni au atacat de multe ori, decimând nu numai războinicii, ci și sate și orașe întregi”, a spus Siemaszko.
Cavalerii teutoni aveau cea mai puternică armată din Europa la acea vreme și în 1283 au pornit într-o cruciadă care a pus capăt stăpânirii yotvingienilor în regiune. Au asediat una dintre cele mai importante cetăți ale Yotvingienilor. Aceasta a fost cucerită ca urmare a trădării mai multor războinici yotvingieni. Mulți dintre yotvingieni au fost măcelăriți, în timp ce alții au fost strămuți în alte zone.
De-a lungul secolelor care au urmat, yotvingienii supraviețuitori și-au pierdut limba. Cu toate astea, în secolul al XIX-lea, conform unui recensământ efectuat în 1860 în regiunea Grodno, 30.000 de oameni care se identificau drept yotvingieni, deși nu cunoșteau limba strămoșilor lor.
În Polonia, memoria yotvingienilor se păstrează în poveștile transmise ale localnicilor din regiunile Suwałki și Augustów din Podlasie, precum și în numele unor locuri precum Hańcza, Wigry, Wiżajny, Szurpiły și Szelment și chiar în nume de familie locale precum Kolendo, Magalengo, Krejpcio, Skrunda, Waraksa, Możdżer și Skinder.
Dovezi arheologice despre existența yotvingienilor
În urmă cu câțiva ani, poliția a dat de urmă unei rețele care făcea trafic cu arme și artefacte istorice. Amenințați cu pedepse de până la zece ani de închisoare, infractorii au fost de acord să ducă arheologii într-un loc pe care îl jefuiseră.
Ceea ce au descoperit arheologii a depășit toate așteptările. După ce au cercetat situl de la Krukówek lângă Suwałki, au găsit un cimitir yotvingian plin de obiecte metalice. Aceste descoperiri au fost prezentate anul acesta publicului în expoziția Yotvingian Eldorado organizată de Muzeul Podlasie și primăria orașului Białystok. Obiectele expuse datează din secolele 11, 12 și 13 și includ arme, bijuterii, unelte și obiecte de uz zilnic.
Printre cele mai uimitoare obiecte din punct de vedere vizual sunt cele sparte și îndoite intenționat îngropate alături de războinicii incinerați.
„Pentru ei, obiectele aveau și suflet. Când cineva a murit, bunurile lor au murit și odată cu el”, spune Jerzy Siemaszko, curatorul expoziției.
Au fost găsite și un număr mare de cruci creștine mici, dar nu există nicio dovadă că yotvingienii ar fi adoptat creștinismul.
„Este posibil să le fi obținut în raidurile de pradă și să le fi folosit ca obiecte decorative. Sau se poate să fi adăugat zeul creștin celorlalți zei pe care îi venerau deja”,explică Siemaszko.
O altă descoperire interesantă a fost un număr mare de clopote mici. Siemaszko spune că cercetătorii le-au testat și au descoperit că multe dintre clopote aveau o frecvență peste cea pe care o pot auzi oameni.
„Este posibil să fi fost folosite pentru a ține paraziții departe de locuințe sau chiar ca un fel de jucărie din cauza efectului pe care l-ar fi avut asupra animalelor domestice” susține Siemaszko, citat de The First News.
Ipoteza originii baltice a dacilor
Despre posibilitatea ca dacii să fi fost înrudiți cu popoarele baltice vorbește și lingvistul Harvey E. Mayer în articolul „Daci și Tracii, popoare baltice de sud”.
Evident, din limba traco-dacă s-au păstrat prea puține elemente pentru ca această teorie să se bucure de o bază de lucru adecvată.
