Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Ministrul Energiei le spune românilor de unde să cumpere curent electric ieftin
Articole online

Ministrul Energiei le spune românilor de unde să cumpere curent electric ieftin

„Oameni buni, vă repet tuturor, mergeţi pe piaţa concurenţială, liberă, alegeţi cea mai bună ofertă, nu staţi în piaţa de serviciu universal, care este scumpă.

Primul care este pe listă – şi mai sunt doi-trei la acelaşi nivel de preţ – este compania noastră, Hidroelectrica, faceţi contracte!”, a îndemnat ministrul.

Pe de altă parte, consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a mai declarat joi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la o întâlnire, la Palatul Victoria, între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, ai Transelectrica, ai bursei de energie OPCOM şi cei ai Consiliului Concurenţei.

„Vom devansa termenul de aplicare a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât sprijinul să fie acordat începând cu acest sezon rece, nu de anul viitor.

Sper ca legea să fie aprobată în Parlament în prima parte a lunii septembrie, astfel încât să putem acorda aceste ajutoare din octombrie-noiembrie. (…)

Vorbim de peste 400.000 de consumatori, asta înseamnă de gospodării”, a spus Popescu, potrivit Agerpres.

Banii vor veni de la bugetul de stat, în principal din dividendele acordate de companiile energetice.

Certificatele verzi

Ministrul a precizat că preţul mediu al energiei de la începutul anului până la 31 iulie a fost 64 de euro pe MWh pe piaţa spot a bursei OPCOM.

„Nu 100, nu 1.000 de lei, nu 200. Noi ne uităm la preţul mediu. Există şi vârfuri şi este evident că trebuie să urmărim acest aspect.

Principala cauză a creşterii preţului este costul certificatului de CO2 nu doar în România, ci peste tot, acolo unde există energie pe cărbune preţul este foarte sus, 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costurile de producţie şi evident că toţi ceilalţi producători vor beneficia de acest preţ şi vor face profit”, a arătat Popescu.

Totodată, surse participante la discuţiile de joi de la Guvern au precizat, pentru Agerpres, că autorităţile urmăresc o compensare suplimentară a facturilor la energie de care să beneficieze mai mulţi consumatori în această iarnă, pe lângă cei vulnerabili, iar, în prezent, se analizează modalitatea de încadrare legislativă a acestui ajutor.

O nouă discuţie pe tema facturilor la energie va avea loc săptămâna viitoare la Guvern.

Registration

Aici iti poti reseta parola