Gospodina, când iese în curte, să-şi întindă rufele, dă cu picioarele în baltă. Iar cetaţeanul are nevoe de cisme impermeabile, de picioroange de lemn, sau de alte mijloace ingenioase, atunci când se pregăţeşte să plece de acasă…
Sunt adevărate lacuri, în mijlocul cărora se zăresc, ici şi colo, casele năpăstuite ale oamenilor. Se mai vede şi câte-o clădire mai răsărită, s’ar putea zice „o vilă”, aşezată pe un dâmb mai ridicat, unde nu ajunge apa.
Comuna suburbană Militari are 22 de cârciumi! – mi s’a spus – şi o farmacie. Ce afaceri fac cârciumile, nu ştiu; dar e probabil că farmacia vinde multă chinină sulfurică.
Totuş regiunea ar putea deveni un cartier drăguţ, dacă s’ar scurge băltoacele, care o infectează.
Nu ştiu, dacă cei de pe la Militari găsesc ceva de pescuit prin bălţile lor, dar să spunem ceva şi despre pescarii bucureşteni de la sud-estul oraşului.
Aci, pe malul Dâmboviţei, se află sărăcimea, care locuieşte în apropiere de Abator.
Toţi caută să scoată din apa murdară fel de fel de rămăşiţe, intestine şi organe lepădate, ale animalelor tăiate şi care plutesc în apa înroşită, ce vine prin sumbra gură de canal a abatorului.
Citește și O raită prin Oborul Bucureștiului interbelic
