Deciu, plin de manie pentru mărturisirea lor creștină, le smulse centurile (semn al demnității soldaților).
Crezând că își vor schimbă mintea și inima, împăratul le-a dat drumul vreo câteva zile, spre a se gândi bine la soarta lor.
Sfătuindu-se bine între ei, cei șapte tineri din Efes au mers într-o peștera din partea de răsărit a orașului, spre a se închină și a face rugăciune de luminarea minții în încercarea ce urmă.
În aceste zile, doar Iamvlih, cel mai tânăr dintre ei, ieșea din când în când spre a cumpără hrană.
Deciu, furios pe lipsa totală a celor șapte tineri, a hotărât aducerea de urgență a lor în oraș. Tânărul Iamvlih a alergat repede la peștera și i-a anunțat pe ceilalți.
Înmulțind rugăciunea, în acea noapte ei au adormit lin în Domnul, purtați fiind de rugăciune. Aflând de la părinții lor locul în care erau ascunși, Deciu a ordonat soldaților să zidească intrarea în peștera, că aceștia să moară. Pentru că faptele lor să fie ținute minte de cei ce vor urmă, doi creștini, Teodor și Rufin, au scris pe două table de plumb viață lor și le-au pus lângă pietrele ce astupau peștera.
Sub Teodosie cel Tânăr
După mai bine de două secole, în jurul anului 446, sub domnia lui Teodosie cel Tânăr, o erezie ce nega învierea morților separă Biserica lui Hristos. Credinciosul împărat i-a cerut insistent lui Dumnezeu, în rugăciune, să aibă grijă de creștinii lui.
Astfel, ascultând rugăciunile lui, Domnul a rânduit minunea. Proprietarul unui teren din apropierea orașului (locul în care se află ascunsă Peștera celor Șapte Tineri din Efes), s-a apucat să construiască un grajd pentru animalele sale.
Scoțând câteva pietre, peștera a ieșit la lumina, iar împreună cu ea, șapte tineri au pășit afară că treziți din somn.
