Online

Mihnea cel Rău și ungurii

 Cătălin Pena
Mihnea cel Rău și ungurii

După domnia înțeleaptă a lui Radu cel Mare (1495-1508), care a asigurat Țării Românești liniștea și pacea prin plata regulată a tributului față de turci și de recunoaștere benevolă a suzeranității față de Ungaria, pe tron a urcat Mihnea cel Rău.

Istoricul Alex. Lapedatu, într-un discurs ținut în ședința din 21 mai 1920 la Academia Română, spunea:

 

Cel dintâi Domn care căuta ca printr-o politică asemenea celei a lui Radu cel Mare să-și asigure domnia și liniștea țării, fu succesorul său nemijlocit – Mihnea cel Rău. Lipsit însă de înțelepciunea și autoritatea morală a acestuia, el căzu victimă însuși acestei politici, în niște împrejurări care fac din domnia și sfârșitul său o adevărată tragedie – una din acele tragedii pe care le închide între paginile sale istoria română, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”.

 

Mihnea a urcat pe tron cu ajutorul turcilor, dar a încercat să se pună bine și cu regele Ungariei Vladislav al II-lea. Însă, brașovenii au închis toate drumurile dinpre Țara Românească, neângăduind supușilor noului domn să facă afaceri în ținuturile lor. Ofertele de pace și de conlucrare tainică cu creștinii, pe care Mihnea le tot făcea regelui ungar, au fost în cele din urmă acceptate, dar cu mare neîncredere, acesta având un fiu ostatic la Înalta Poartă. Se zvonise chiar că avea de gând să introducă legile și obiceiurile turcești în țară.

 

După lungi și complicate tratative, Mihnea a reușit să trimită o solie la Vladislav, condusă de Mitroploitul Țării Românești, Maxim. Aceasta ceruse chiar el să fie trimis în solie deoarece se simțea persecutat de Domnitor iar „odată misiunea terminată să se poată reântoarce printre sârbii săi”. Misiunea lui Maxim, recunoașterea suzeranității ungare, a fost înscrisă într-o diplomă pe care mitropolitul a trimis-o lui Mihnea, deoarece el nu s-a mai întors în țară.

 

Dar să-i dăm din nou cuvântul lui Alex Lapedatu: „Dar dacă recunoașterea de către Regele Ungariei a domniei lui Mihnea, ca urmare a actului de supunere pe care solii săi îl făcură la Curtea din Buda în iulie 1509, aduse stabilirea de bune raporturi cu Transilvania, ea compromise, în schimb, poziția Domnului în țară. Și iată cum. Spre a-și menține domnia împotriva rivalilor săi, al căror număr creștea tot mereu, Mihnea Vodă recurse la ultimul mijloc al violenței – la suprimarea vrăjmașilor săi. Întâiul măcel mai mare printre aceștia fu înfăptuit la sfârșitul anului 1508 când țara întreagă se umplu de groază (…) Craioveștii începură a se mișca. Drept răspuns, Mihnea puse la cale suprimarea lor. Ei prinseră însă de știre din vreme și se mântuiră trecând, cu mulți dintre partizanii lor, pe la sfârșitul lui septembrie 1509, Dunărea la turci. Mânios că i-a scăpat din mâini, Domnul se răzbună, prădându-le curțile și ctitoriile”. Boierii l-au pârât sultanului că trecuse de partea ungurilor, care au obținut de la acesta înlocuirea lui Mihnea cu Vlad Vodă, zis și Vlăduță, fratele lui Radu cel Mare.

 

În februarie 1510, turcii alături de Craiovești și Vlăduță au trecut Dunărea. Mihnea a fugit în Ardeal, unde a fost adăpostit de sibieni. Dar, pe 12 martie 1510, dușmanii lui Mihnea au prins momentul favorabil când acesta ieșea de la slujbă, fiind ucis cu lovituri de spadă în Piața Mică din Sibiu. Până în seară, sibienii care erau supărați că ucigașii le călcaseră cuvântul prin care îl asiguraseră pe Mihnea de protecția lor, i-au omorât pe toți.

 

Pe 24 martie, aflând cele întâmplate, Regele Vladislav a luat sub crăiasca sa ocrotire pe membrii familiei lui Mihnea și pe credincioșii ei, confiscând averile celor ce-l omorâseră.

 

Concluzia i-o lăsăm tot lui Alex. Lapedatu: „Căderea aceasta, ca rezultat al politicii sale, e pentru istoric așa de evidentă, încât el poate afirma, cu certitudine, că, dacă nenorocitul fiu al lui Vlad Țepeș și-ar fi sprijinit domnia numai pe turci, acțiunea rivalilor săi dinauntru ar fi fost mai slabă, necesitatea dominării lor prin teroare mult mai mică, iar primejdia unei răsturnări din Ungaria cu desăvârșire exclusă. Și în astfel de condiții, negreșit, Mihnea Vodă și-ar fi putut menține mai mult și mai bine domnia...”

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric