Micuța unguroaică de cel puțin 50.000 de euro și povestea celui care a băgat-o în istorie

 

Capodopera de importanță muzeală a lui Nicolae Tonitza, „Cap de copil (Micuța unguroaică)”, se vinde pe 23 martie, în cadrul Licitației de Primăvară, cu prețul de pornire de 50.000 euro.

Pictura a fost realizată de artist în timpul șederii la Vălenii de Munte, între 1921 și 1924, perioadă în care tema copilăriei cunoaște sensuri mai profunde datorită prezenței copiilor, pe care îi are în preajmă și care îi permit artistului o incursiune în lumea celor mici.

Portretul este marcat și de contactul pe care Tonitza îl ia cu Transilvania în 1921, dovada fiind însemnarea olografă pe verso „Copil de maghiar”, păstrând identitatea modelului ascunsă.

În Transilvania, Tonitza îl cunoaște pe pictorul sătmărean Aurel Popp, cu care se va împrieteni și îl va ajuta să realizeze schițe pentru fabrica de ceramică „Dac”.

Un an mai târziu, Tonitza, însărcinat de Ministerul Artelor, întreprinde o călătorie de documentare în Transilvania, unde organizează întâlniri cu „artiștii minoritari”, cum îi descrie chiar Tonitza pe artiștii maghiari. 

Tot Nicolae Tonitza semnează și portretul „Turc cu turban”, care pornește în licitație de la prețul de doar 10.000 de euro. Opera a fost realizată în a doua jumătatea a anilor 1920 la Mangalia, loc predilect pentru Tonitza, chintesență proximă a orientalismului românesc. 

Totodată, în cadrul aceluiași eveniment din 23 martie, pentru doar 1.500 de euro vor fi scoase la licitație și două piese de grafică realizate de Nicolae Tonitza – „Fetița cu păpușă” și „Tătăroaică”.

Capodoperele Licitației de Primăvară pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță din București până marți 23 martie, în regim gratuit între orele 10:00-20:00.

Prizonier la bulgari

Nicolae Tontza s-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, fiind primul dintre cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță.

Frecventează școala primară de băieți nr. 2 și urmează Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din Bârlad.

În 1902 părăsește Bârladul pentru a se înscrie la Școala națională de Belle-Arte din Iași, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare.

Nu va putea să își ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenților, iar printre colegi pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu cu care va lega o lungă prietenie.

În 1903 cunoaște Italia, în cadrul unei excursii a studenților de la Arheologie din București, condusă de profesorul Grigore Tocilescu.

Vacanța următoare rămâne în țară, unde, împreună cu alți colegi, zugrăvește biserica din satul Grozești.

În 1908 pleacă în Germania, la München, unde este admis Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase, în clasa profesorului Hugo von Habermann.

Expune la Kunstverein, trimite caricaturi la revista Furnica și articolul „Importanța criticii de artă” la revista Arta română din Iași, care reprezintă debutul său în publicistică.

Părăsește Germania, fără să-și fi terminat studiile, și călătorește în vara anului 1909 în Italia și în toamnă în Franța, unde rămâne pentru doi ani la Paris.

La Paris frecventează atelierul lui Pierre Laprade și face studii după pictori celebri.

În 1911 se reîntoarce în țară, mai întâi la Bârlad și mai târziu la Iași, unde predă un timp ca suplinitor la desen la Liceul militar.

În 1912 termină cursurile Școlii naționale de Belle-Arte și obține prin concurs certificatul de „pictor bisericesc”.

Va zugrăvi bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele.

Se căsătorește în 1913 cu Ecaterina Climescu și va avea doi copii, Catrina și Petru.

Din cauze economice renunță la pictură câțiva ani și lucrează ca redactor la ziarul Iașul.

În 1916 expune la București 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu.