Memoriul depus de Mareșalul Ion Antonescu la Tribunalul Poporului cu o zi înainte să fie condamnat la moarte

 

La Arhivele Naționale ale României – Fondul CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, care se ocupa și cu controlul executării hotărârilor partidului în domeniul de activitate al Ministerului de Justiție și Procuraturii, se găsește și copia Memoriului depus de Mareșalul Ion Antonescu la Tribunalul Poporului care l-a condamnat la moarte, al cărei text îl redăm integral:

– Am făcut mari investițiuni în timpul războiului în agricultură, industrie, comunicații, telefoane, școală, biserică, armată și opere sociale. Toate au fost acoperite cu veniturile ordinare și cu creditul de 50 miliarde, acordat de Germania cu dobândă de 3,5 pe 7 și 15 ani și fără a da niciun gaj. În afară de 2 apeluri la subscripția publică, care au dat circa 30 miliarde, nu am făcut niciun împrumut străin.

În contra, am cumpărat cu 20-30% – dacă memoria nu mă înșeală – creanțe debitoare românești. Am redus astfel în timp de război, caz unic, nu numai în istoria economică a României, cu 26 miliarde lei stabilizați dintr-o datorie totală de circa 15 miliarde, moștenită.

– Am adus, prin străduințele supraumane ale D-lui M. Antonescu, 7 vagoane de aur. Subliniez că până la 1940, în timp de 25 de ani de pace, B.N. nu reușise să realizeze decât o acoperire decât în devize și aur echivalentă cu 16 vagoane.

Pe când noi am adus 7 vagoane în 4 ani de război, așa încât la 23 August 1944, B.N. avea 23 vagoane aur. Datorită acestui fapt și a politicii monetare prudente, practicată de regimul nou, acoperirea leului ajunsese la 27,5%, pe când statutul B.N. prevedea 25%.

Iată situația monetară. Din ea și din munca ordonată a poporului român decurge o adevărată situație economică a țării. Am pus accentul, în această privință și pe munca ordonată a muncitorului și țăranului român.

Dle Președinte, în 4 ani de guvernare spre cinstea muncitorului român, care și cu această ocazie a dovedit înțelepciune și patriotism, nu a fost o grevă, nu a fost o manifestație de stradă. Nu am scos în patru ani niciodată armata în contra mulțimii.

Am găsit instalată baioneta de la licee la Universități, de la sate până la toate instituțiile administrative, depe toată suprafața țării.

Când regimul legionar a fost lichidat, toate baionetele au fost retrase în cazărmi și niciodată nu au mai fost scoase până în August 1944.

Am fost prezentat în fața Dlor voastre drept dictator. Dvoastră, onorat Tribunal, știți că de la cetatea antică și până astăzi dictatorii, toți, fără excepție, au exterminat adversarii lor politici. Care din adversarii mei politici sau militari au fost exterminați?

Se invocă lipsa Constituției, a Parlamentului și a libertății presei. Am suspendat într-adevăr Constituția din 1938. Am făcut-o însă fiindcă era o constituție teroristă, care nu corespundea cu constituția admisă și votată de Consiliul de Miniștri.

Tendința mea era să revin la constituția democratică. Dovada o face că am introdus nu numai inamovobilitatea magistraților, dar și a parchetelor.

Care dictator până la mine a renunțat la cel mai puternic instrument de constrângere: la justiție? Eu am renunțat. Ceva mai mult, am declarat Dlui Prim Președinte al Înaltei Curți de Casație, după ce am depus jurământul, următoarele: „Dle Prim Președinte, nu am să-mi permit a vă da decât o singură indicațiune, să supravegheați să nu se respecte decât Legea și conștiința judecătorilor, să nu se execute nici ordinile mele”.

În privința Presei mărturisesc că nu a fost complet liberă. Dar în care țară, se lasă, în timp de război Presa să scrie tot ce vrea?

Sub guvernarea mea Presa avea latitudinea de a semnala public tot ceeace se referea la administrație, politică și economie internă. Nu avea însă dreptul să comunice faptele semnalate înainte de a fi anchetate de comun acord de reprezentantul Presei.

Dar Dvoastră, Dle Președinte, știți că din inițiativa Dlui M. Antonescu se instalase în toate satele cutii speciale de scrisori prin care țăranii puteau să se adreseze direct mie. Toate reclamațiile sau cererile lor erau cercetate și toți au primit răspunsul semnat de mine.

– Nu am avut Parlament. Nici nu puteam avea fiindcă nu puteam face alegeri din cauza mișcării legionare și mai ales din cauză că granițele erau prăbușite și o treime din Țară era cotropită.

Nici organizațiile politice nu au fost de acord să se facă alegeri în timpul regimului legionar și mai ales fiindcă sută la sută ar fi învins legionarii. După rebeliune a venit războiul și nimeni nu poate afirma astăzi că s-ar fi putut face alegeri în timp de război.

Rusia și Anglia au prorogat parlamentul lor al căror mandat expira în timpul războiului. Se pot invoca legile penale. Ele au fost dictate de nevoile de moment. Dar nu au fost executate. Sunt măsuri impuse de condițiile excepționale pe care le crează peste tot războiul.

Dar, onorat Tribunal, pentru a putea judeca sub toate aspectele așa zisă lipsa mea de umanitate, îmi îngădui a vă reaminti că s-a stabilit că am dat ordine scrise și verbale să nu se execute nici ordinile mele dacă nu sunt legale.

Am făcut chiar lege în această privință și am făcut publicitate prin presă și prin radio. Pentru condamnații la moarte s-a dispus să se facă fișe în care 4-5 șefi erarhici să-și dea părerea în privința executării sentinței.

Niciodată și nicăiri după câte știu nu s-a recurs la această frână. Cu părerea mea toate aceste fișe mergeau la Majestatea Sa care, înainte de a lua o deciziune, cerea pentru fiecare caz, avizul Primului Președinte al Înaltei Curți de casație. Procedura aceasta a făcut ca la marea majoritate a condamnaților li s-a comutat pedeapsa. Când s-a practicat la noi acest sistem sub regimurile democratice?

În sfârșit, onorat Tribunal, cine poate invoca un singur caz că dictatorul Antonescu a scos armata în stradă și a tras în mulțimea agitată de o problemă politică sau economică. Pot guvernele democratice cari n-au procedat să prezinte o pagină curată în această privință?

Poate cineva să afirme că cu ocazia plebiscitelor alegătorii au fost aduși cu forța, loviți, amenințați, plătiți, etc? Poate cineva să afirme că conținutul urnelor a fost modificat? Se va spune că votul nu a fost secret. Într-adevăr. Dar am făcut-o și văd că am greșit, pornind de la dorința de a face educație caracterelor.

Voiam ca fiecare să aibe curajul opiniei sale. Dar mi-am dat cuvântul de ostaș că nimeni nu va avea de tras consecința votului său și m-am ținut de cuvânt. A suferit cineva cea mai mică consecință, ca sub regimurile cari s-au precedat, fiindcă au votat în contra?

Nimeni, onorat Tribunal. Iată Dle Președinte și onorat Tribunal numai câteva fapte capitale care vă îngăduie să apreciați în ce măsură am fost sau nu dictator.

– Dle Președinte și onorat Tribunal, am terminat. Îmi îngădui cu permisiunea Dlor Voastre să vă reamintesc că Scipione Africanul, după ce a bătut pe Hanibal în Italia, l-a urmărit prin Franța meridională, a străbătut toată Spania, a trecut în Africa și după ce l-a sdrobit la Zama, a ras de pe glob pentru totdeauna cea mai puternică și temută cetate a lumii din acele timpuri.

Prin această strălucită și unică acțiune Scipione a pus bazele politice, economice și militare, pe care Roma a clădit cel mai vast imperiu care a existat vreodată. Ca și Temistocle și Napoleon, ca și mulți alții cari au servit omenirea într-un fel sau altul dela Socrate și până azi, Scipione, drept răsplată a murit în exil și a terminat testamentul său politic, cu următoarea sentință: „Ingrat popor, nu vei avea nici corpul meu”.

Departe Dle Președinte, de a mă situa în istorie pe același plan cu cei patru mari oameni amintiți mai sus, voi spune în testamentul meu politic, dacă voi avea timpul să-l scriu, următoarele:

„Scump popor român: sunt mândru că m-am născut și am trăit într-o națiune cu îndoită ascendență imperială și cu un trecut de două ori milenar;

– sunt mândru că am avut în viață, drept far strălucitor și călăuzitor coroana de lauri a marelui Traian și sublimul sacrificiu al Regelui Dac;

– sunt onorat că am putut să lupt în patru războaie pentru onoarea ta, scump popor, pt. drepturile tale, și pt. libertățile tale;

– sunt fericit să cobor și să mă așez, cu un minut mai devreme, atât alături de martirii și luptătorii noștri de peste veacuri cât și de aceia ai adversarilor noștri, fiindcă deși în câmpuri diferite toți am luptat pentru dreptatea și libertatea noastră și pentru înfrățirea și unirea tuturor neamurilor cari ar trebui să vină”.

Domnule Președinte și onorat Tribunal, s-a dat aici, în fața poporului nostru și a conștiinței universale, un penibil și trist spectacol. Majoritatea foștilor mei colaboratori au găsit că este de demnitatea lor și a neamului să se desolidarizeze de guvernarea la care au participat.

Eu, onorat Tribunal, declar solemn, în acet ceas, că în afară de crime și de furturi, mă solidarizez și iau asupra mea toate greșelile pe care, eventual, cu știința sau fără știința mea, le-au făcut.

Mareşal Ion Antonescu

Jilava, 15-16 mai 1946

Textul a fost scris în data de 15 mai 1946 şi corectat de Mareşalul Ion Antonescu. Fiecare pagină a fost semnată de el, în partea de jos. în data de 16 mai 1946.