Memoriul depus de Mareșalul Ion Antonescu la Tribunalul Poporului cu o zi înainte să fie condamnat la moarte

 

La Arhivele Naționale ale României – Fondul CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, care se ocupa și cu controlul executării hotărârilor partidului în domeniul de activitate al Ministerului de Justiție și Procuraturii, se găsește și copia Memoriului depus de Mareșalul Ion Antonescu la Tribunalul Poporului care l-a condamnat la moarte, al cărei text îl redăm integral:

Am fost în Jilava în Noembrie 1940 unde am găsit 1.000 de internați dezertori, hoți și comuniști. Am vorbit cu fiecare și pe loc am liberat 700, majoritatea învinuiți de comunism.

Am fost de două ori la Văcărești cu ministrul de justiție, care pe baza instrucțiilor primite dela mine, în urma constatărilor făcute, a întocmit Decrete de amnistie prin care au fost eliberați ca și dela Jilava mii de oameni dintre care unii stăteau de luni de zile nejudecați.

Le convenea fiindcă scăpau de război. Mulți comiteau furturi, dezertau, făceau acte de sabotaj economic, se declarau comuniști ca să fie băgați în lagăr sau închiși pentru a scăpa de război.

Pentru toată Țara nu a fost decât lagărul dela Tg. Jiu Capacitatea era de 2.000 de locuri. Nu a fost plin decât în timpul rebeliunei și câtva timp după. După aceia nu au fost decât între 800 și 1.000.

Majoritatea pentru sabotaj. Nu au fost mai mult de 19 oameni politici, de a 2-a și a 3-a mână trimiși în lagăr timp de 4 ani. Au fost trimiși în lagăr în 4 ani doi ziariști, unul care a fost audiat și altul, un om cu un trecut detestabil, care a fost surprins redactând un manifest de o trivialitate josnică la adresa unei femei. Era nevasta mea.

S-a afirmat că în lagăr domnea cruzimea și cea mai neagră mizerie. Nu este exact. Se făcea, din ordinul meu, un control riguros.

Când s-au găsit nereguli s-au aplicat grave pedepse care au mers până la destituire. S-a făcut un cap de acuzare că prizonierii din lagăr erau puși la muncă.

În toate țările și în Rusia, toți cei trimiși în lagăr sunt duși la muncă. Au mai fost în Moldova, în câteva centre, lagăre mici înființate de Marele Stat Major la începutul războiului. Când am aflat de ele – începutul 1942 – le-am desființat.

– Se vorbește de lagăre de prizonieri, afirmându-se că prizonierii erau ținuți în condiții sălbatice, maltratați, nehrăniți, dezbrăcați. Am vizitat personal mai toate lagărele de prizonieri.

Am găsit peste tot o altă situație ca aceea arătată. Într-adevăr am semnalat în termeni aspri Ministerului de război că într-un lagăr murise 600 prizonieri și i-am cerut să ia măsuri severe. Dar când și unde nu au murit prizonieri în lagăr?

Ei sosesc acolo extenuați de războiu, de marșuri, mulți sunt tuberculoși în ultimul grad. Am afirmat în ședința publică că în Alsacia se găsesc 30.000 de cruci românești. Procentul la noi nu depășește 5%.

Ar fi o fericire ca și cu prizonierii români să se fi petrecut la fel. Au fost într-adevăr în zdrențe la început. Era epoca când eram în mare criză. Dar ulterior situația s-a îmbunătățit f. mult fiindcă li s-a găsit haine speciale.

Lagărele au fost vizitate de mai multe ori de mitropoliți în cap cu mitropolitul Bălan, de Nunțiul Papal, de șeful Crucii Roșii Internaționale. Toți mi-au declarat că le-au găsit f. bine. Era o constatare pe care o făcusem personal la Calafat, Corbeni, Timiș, Vădeni, Băneasa, Stoenești și alte 2, care nu-mi amintesc numele localităților.