Manifestația din 8 noiembrie 1945 a rămas în istoriografia românească drept prima și una dintre cele consistente mișcări de protest îndreptate împotriva regimului comunist și, în același timp, în favoarea afirmării atașamentului față de valorile democrației liberale și ale monarhiei.
Autoritățile comuniste au încercat folosirea manifestației și a victimelor cu care s-a soldat aceasta în ceea ce înseamnă legitimarea regimului și a intenției de a lichida cele două partide democratice, PNȚ și PNL.
Datele culese de Cicerone Ionițoiu cuprind un număr de 13 morți, ulterior fiind descoperiți alți patru.
Minciunile din Scânteia
Dat fiind faptul ca victimele faceau parte, preponderent din rândurile activiștilor comuniști, a fost relativ facil pentru propaganda comunistă să utilizeze consecințele mișcărilor de stradă în cheie ideologică.
„Scânteia”, organul de propaganda al comuniștilor, anunţa la 13 noiembrie 1945 că la înmormântarea victimelor manifestaţiei au luat parte „750.000 de cetăţeni”.
Pe prima pagină a aceluiași număr: „Poporul unit a cerut dizolvarea partidelor fasciste ale lui Maniu şi Brătianu şi arestarea tuturor vinovaţilor”.
De la aceste titluri apărute pe prima pagină a Scânteii și până la realizarea acestor deziderate ale liderilor comuniști nu a mai fost nevoie decât de cațiva pași.
Doi dintre inițatori, Dinu Zamfirescu și Radu Câmpeanu
Două mărturii ale unor oameni care nu doar au luat parte la protest, ci s-au aflat chiar în rândurile inițiatorilor au fost publicate de IICCMER în 2013.
Este vorba de Dinu Zamfirescu, preşedintele Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, cel care la scurt timp dupa manifestația din 8 noiembrie 1945 avea sa devină președinte al organizației colegiale a Partidului Național Liberal.
Dinu Zamfirescu și Regele Mihai
Cel de-al doilea, Radu Câmpeanu, deținea la acel moment funcția de președinte al Tineretului Universitar Național Liberal. După anii petrecuți în exil, acesta ocupă între 1990-1995 funcția de președinte al PNL.
Atât Radu Câmpeanu cât şi Dinu Zamfirescu vorbesc despre faptul că preşedintele american de atunci, Harry Truman, fiind bine informat de către oamenii lor de aici, a decis să-şi trimită un emisar personal.
El a optat pentru un ziarist şi nu pentru un apropiat din establishmentul american aşa cum poate ar fi fost de așteptat. Este vorba de Mark Hedridge de la „Philadelphia Inquirer”. Asta se întâmpla în toamna lui 1945.
Şi aici a fost practic cheia manifestaţiei. Atât Partidul Naţional Liberal cât şi Partidul Naţional Ţărănesc, ultimele redute ale forţelor democratice din România au dorit să profite de această ocazie pentru a da un semnal pe plan internaţional.
Liderii partidelor istorice au hotărât să organizeze manifestaţia cu ocazia zilei onomastice a Regelui, pe 8 noiembrie (Sf.Arh. Mihail şi Gavriil).
