Trupele germane pătrunseseră pe teritoriul Uniunii Sovietice. Acest război nedeclarat survenea la un an după ce, pe 16 iunie 1940, fusese semnat armistițiul franco-german.
La sfârșitul lui 1940, după ce îngenunchease Franța printr-un „Blitzkrieg”, singura țară care i se mai opunea lui Hitler rămăsese Anglia lui Churchill.
Paradoxal, este și singura țară pentru care Führerul are o mare admirație și cu care și-ar fi dorit o alianță.
În aceste condiții, Hitler a luat decizia de a ataca URSS, în ciuda pactului de neagresiune pe care îl încheiase cu Stalin pe 23 august 1939. Alege pentru operațiunea secretă numele „Barbarossa”, după cel al împăratului Sfântului Imperiu German din secolul XIII, Frederic I Barbarossa.
Stalin a fost realmente șocat de invazia germană. Potrivit site-ului Herodote, a căzut într-o depresie adâncă, refuzând să vadă pe cineva timp de câteva zile.
Abia pe 3 iulie 1941, el susține un discurs mobilizator, difuzat la radioul național: fără a ascunde nimic din dezastrul primelor zile de după invazie, nici din amploarea pericolului și a greutăților care vor urma, Stalin face apel la sentimentele patriotice ale rușilor, evitând cu abilitate să vorbească despre Partidul Comunist.
Uniunea Sovietică primește rapid sprijinul necondiționat al celui mai mare dușman al comunismului, Winston Churchill. Spre deosebire de consilierii săi, premierul britanic consideră că înfrângerea Germaniei este mai importantă decât orice altă considerație politică.
Pe 16 iulie 1941, Churchill semnează cu vechiul să dușman un tratat de alianță.
Susținut de finlandezi în nord și de români în sud, Wehrmachtul repurtează o serie de succese rapide și spectaculoase, în fața unei Armate Roșii de 4 milioane de soldați și de 170 de divizii, dar demoralizată și decapitată prin dispariția a jumătate dintre generalii săi în epurările staliniste.
Armata germană, de 3 milioane de soldați, 3.600 de tancuri și 4.200 de avioane, capturează în câteva săptămâni 600.000 de soldați sovietici și mii de tancuri.
În august, Wehrmachtul înconjoară Kievul și pe 19 septembrie pătrunde în oraș. În nord, încep asediul Leningradului (Sankt-Petersburg de azi), care va dura 900 de zile.
Pe teren, războiul este cumplit. Țăranii ruși nu au nici un imbold de a susține eforturile de război ale regimului sovietic, care le-a luat pământurile și le-a ucis familiile.
Însă, Hitler și anturajul său politic, orbiți de ideea superiorității Germaniei, nu exploatează acest atu, care ar fi putut schimba soara războiului. Dimpotrivă, impun execuțiile sumare ale populației civile și mai ales exterminarea evreilor.
În iulie 1941, Hitler era convins că avusese încă o dată dreptate în fața experimentaților săi generali, care se îndoiseră de la început de șansele de reușită ale invaziei.
Însă, iluziile sale se spulberă rapid.
În regiunile invadate de germani, țăranii și evreii își schimbă rapid sentimentele față de ocupanți.
Pe 5 decembrie 1941, epuizată de eforturi, de iarna timpurie și de hărțuirile Rezistenței rusești, armata germană își întrerupe înaintarea la numai 30 de kilometri de Moscova.
