Evenimentul Istoric > Articole online > Marş istoric în jurul lumii pentru nava-şcoală MIRCEA, cu chetă ca în 1938
Articole online

Marş istoric în jurul lumii pentru nava-şcoală MIRCEA, cu chetă ca în 1938

Conducerea Armatei Române planifică un marş istoric în jurul lumii pentru nava-şcoală „Mircea”, iar pentru acest lucru va începe o colectă publică.

În anul 1938, cu suma de 114 milioane lei din bugetul statului, la care s-au adăugat 6 milioane lei, strânşi prin subscripţia publică iniţiată de Liga Navală Română, a fost comandată Şantierului „Blohm und Voss” din Hamburg cea de-a doua navă-şcoală Mircea.  Actualul velier a intrat în dotare la 17 mai 1939, potrivit navy.ro.

Voiajul ar urma să aibă loc în anul 2021, iar pregătirile încep din această toamnă, informează RADOR.

Până atunci, nava „Mircea” va pleca pe Dunăre pentru a promova oferta instituţiilor de învăţământ din domeniul naval – a declarat, pentru Radio România Constanţa, comandantul acestei nave, comandorul Mircea Tîrhoacă.

“Până la voiajul istoric din jurul lumii, mai avem un voiaj scurt, de nouă zile, pe Dunăre, acum, în luna septembrie, în care vrem să promovăm instituţiile de învăţământ româneşti militare navale, dar şi faptul că primul marş al navei-şcoală „Mircea”, în anul 1939, când a sosit în ţară, a fost pe Dunăre, la Galaţi. Misiunea istorică din anul ăsta continuă cu un alt marş istoric pe Dunăre”, a declarat acesta.

Construită în perioada 1938-1939 la Şantierul Naval "Blohm und Woss" din Hamburg, Germania, MIRCEA este cea de-a patra navă din seria de cinci de acelaşi tip construite în acelaşi şantier, fiind soră cu "Eagle" (ex. Horst Wessel) – SUA, "Gorch Foch I" (ex. Tovarisch, ex. Gorch Foch – navă muzeu) – Germania, "Gorch Foch II" – Germania, "Sagres" (ex. Albert Leo Schlageter) – Portugalia, arată site-ul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân"..

Nava-şcoală MIRCEA este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, înalta de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă velică totală de 1.750 metri pătraţi. 
Certificatul de naştere al noii nave-şcoală s-a semnat la 26 ianuarie 1938, iar la 22 septembrie, acelaşi an, a fost lansată la apă şi botezată cu numele MIRCEA, alegere justificata de bogata tradiţie şi renumele predecesorului său.

Numele navei provine de la vestitul voievod MIRCEA cel BĂTRÂN (1386 -1418), sub a cărui domnie navigaţia autohtonă şi comerţul efectuat pe mare au cunoscut o mare dezvoltare, vasele româneşti navigând, încă de pe atunci, nu numai în Marea Neagră, ci şi în Marea Egee şi Marea Mediterană, fapt care i-a adus numele de "Domn până la Marea cea mare". Nava are în prova, sub bompres, un galion, reprezentându-l pe domnitor îmbrăcat cu bluza albastră, mantie roşie şi purtând pe cap coroana, simbol al domniei.

La 27 aprilie 1939 a avut loc ceremonia ridicării pavilionului naţional, iar la 1 mai 1939, MIRCEA a intrat în serviciul Marinei Militare.

MIRCEA a intrat în Portul Constanţa la 17 mai 1939, fiind salutat de oficialităţi, de tinerii de la Şcoala Navală, de navele aflate în port.

La 3 iulie 1939, MIRCEA pleca în primul său marş de instrucţie în Marea Mediterană, unde a făcut escale în porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger şi Alexandria.

Declanşarea Celui de-al Doilea Război Mondial a însemnat pentru nava-şcoală începutul unei perioade de 25 de ani în care nu a mai executat marşuri de practică de lungă durată şi de reprezentare a Marinei Militare şi a României în afara Mării Negre.

La începutul lui septembrie 1944, nava a fost preluată de sovietici sub formă de captură şi încadrată în flota proprie din Marea Neagră.

A fost retrocedată României la 27 mai 1946 şi reîncadrată în Marina Română.
În septembrie 1948, cu ocazia unei ieşiri pe mare, MIRCEA a fost surprinsă de o furtună de gradul 8, trei zile şi trei nopţi, dar nava a fost readusă cu bine în Portul Constanţa. Nava şi echipajul au mai înfruntat câteva furtuni puternice între 1951 şi 1953.

În 1963, în urma unor reglementări favorabile între Guvernul român şi cel american, pe adresa conducerii statului a venit o invitaţie pentru MIRCEA din partea preşedintelui Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy, de a vizita porturi americane şi de a participa  la o serie de festivităţi.

Invitaţia NU a fost onorată, dar a atras atenţia primului secretar al Partidului Comunist Român, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
O furtună în Oceanul Atlantic, declanşată la 25 noiembrie 1965, şi amplificată la 26 noiembrie, a adus pentru MIRCEA patru zile de infern, fiind cea mai dificilă din întreaga sa activitate.

MIRCEA nu s-a numărat printre cele 40 de nave scufundate de furtună, una dintre cele mai puternice înregistrate în ultimii 20 de ani în zonă.
Începând cu 24 august 1966, MIRCEA este supusă unor ample lucrări de reparaţii, dotare şi modernizări. Lucrările de modernizare au fost realizate atât la corpul navei, cât şi la totalitatea instalaţiilor şi echipamentelor de bord.       

Nava dispunea de spaţii adecvate pentru croitorie, cizmărie şi frizerie şi, nu în ultimul rând, de bibliotecă şi laborator foto.

La pupa s-a reamenajat salonul navei, unde au avut loc, de-a lungul timpului, nenumărate activităţi protocolare, la bord fiind prezenţi şefi de state şi personalităţi de marcă ale vieţii politice şi reprezentanţi militari de cel mai înalt rang.

La 4 octombrie 1994, MIRCEA a pornit spre Şantierul Naval Brăila pentru o nouă etapă de modernizare. Lucrările au fost de calitate, dar s-au desfăşurat pe o perioadă îndelungată.

La 29 aprilie 2002, MIRCEA soseşte la Constanţa, unde acostează la cheul înţesat de oameni. Se puteau remarca amirali, generali, oficialităţi locale, civili şi tineri studenţi ai Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, amirali şi ofiţeri în rezervă şi retragere, reprezentanţi ai Ligii Navale Române,  care s-au alăturat în timp eforturilor de sensibilizare a opiniei publice şi de strangere a unor însemnate fonduri destinate reparării navei.

Marşul executat în 2004, între 19 aprilie şi 26 septembrie, rămâne memorabil. Invitaţia primită încă din 2002 din partea senatorului Edward Kennedy a făcut posibil ca MIRCEA să participle la competiţia nautică "TALL SHIPS CHALLENGE 2004", organizată de Internaţional Sail Training Asociations (I.S.T.A.) şi American Sail Training Asociation (A.S.T.A.)  pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii şi Canadei.

Timp de 160 de zile, cei 190 de membri ai echipajului au parcurs 15.000 de mile marine şi au reprezentat România în 13 porturi – Cagliari, Las Palmas, Hamilton, Charleston, Baltimore, New Port, New London, Halifax, Arichat, Sydney, Brest, Cadiz, La Valleta.

Anul 2009 a fost  pentru nava scoala MIRCEA unul foarte important. La 17 mai, MIRCEA  a sărbătorit 70 de ani de existenţă, fiind într-o stare tehnică şi de întreţinere de excepţie, fapt confirmat prin efectuarea periplului nautic din acest an, în perioada 12 aprilie – 01 septembrie 2009, un marş de instrucţie în Marea Neagră, Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, cu escale în porturile Catania (Sicilia-Italia), Cadiz (Spania), Tenerife (Insulele Canare – Spania), Hamilton (Insulele Bermude), Charleston (South Carolina – S.U.A), Boston (Mariland – S.U.A.), Ponta Delgada (Insulele Azore – Portugalia) şi Mellila. Cu această ocazie, nava şcoala MIRCEA a participat  la Regata  "TALL SHIPS CHALLENGE 2009" şi la FESTIVALUL SAIL BOSTON.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola