Marele schimb de populații între greci și turci
Finalul Primului Război Mondial nu a însemnat și încheierea conflictelor militare. Grecia, cu acordul Marilor Puteri, a debarcat în Anatolia în 1919, angajându-se într-un conflict cu muribundul Imperiu Otoman, conflict care a pus capăt unui lung șir de astfel de ciocniri greco-otomane începute în secolul XIX, odată cu dobândirea independenței de stat. Otomanii, deși înfrânți în Marele Război, au izbutit să îi alunge pe greci din Anatolia, ceea ce a urmat conflictelor din 1921-1922 fiind unul dintre cele mai mari ,,transferuri de populație” din istorie.
În 1923, conform înțelegerii bilaterale, peste un milion de greci ortodocși, foști supuși otomani, au fost nevoiți să treacă printr-o dramatică relocare, care a presupus o dezrădăcinare și o lungă perioadă de sărăcire, în vreme ce din Grecia au plecat către Turcia republicană a lui Mustafa Kemal în jur de 380.000 de turci, care au fost nevoiți să își strămute locuința în Anatolia.
Doar grecii din Constantinopol și musulmanii din vestul Traciei nu au fost vizați de acest mare schimb de populații, pe care cele doua state l-au văzut drept imperios necesar purificării și construirii armonioase a statelor. Desigur, musulmanii au continuat să fie prezenți în Grecia, în Albania sau Macedonia, însă omogenitatea etnică, pe care Ataturk și Venizelos o doreau cu ardoare, s-a înfăptuit acum,
Macedonia, de pildă, ajungând să fie populată de greci în proporție de 90%, de la 43% cât era procentul în 1912, în vreme ce Anatolia a devenit aproape integral musulmană.
Acest schimb de populații control nu a fost însă deloc ușor, nici pentru grecii și turcii care au fost nevoiți să își reia viața de la 0, nici pentru cele două state, care au fost nevoite să asigure relocarea efectivă, să pună la dispoziția noilor veniți asistență socială, să le ofere adăpost și să încerce să gestioneze amplele modificări de natură social-economică rezultată în urma unei mari infuzii de populație. Chiar dacă relațiile dintre cele două state s-au normalizat întrucâtva, problema persecuțiilor etnice și a drepturilor religioase și civile dispărând, atât Grecia, cât și Turcia au fost obligate să ofere minorităților lor drepturi conform tratatelor internaționale, drepturi care în general nu au fost încălcate, numai în România influența extremiștilor de dreapta și prezența lor în guverne, din partea Partidului Național Creștin sau a Gărzii de Fier, făcând ca persecuțiile, boicoturile și pogromurile împotriva minorității evreiești să fie acceptate și trecute cu vederea.
