Marele român Barbu Catargiu își dezmoștenește unica fiică dintr-un patriotism profund

 

Mare orator, patriot și om politic înțelept, Barbu Catargiu, cel ucis mișelește pe 8 iunie 1862, și-a dezmoștenit unica fiică pentru că se măritase cu un străin.

Aceasta a fost marea durere a vieții lui.

Și ca să se vadă cât de mult și-a iubit neamul, iată o dispoziție din testamenul marelui boier român:

Dacă fiica mea se va căsători cu un strein de neam și de alt rit decât ritul țării noastre, atunci moșia Maia va sluji pentru înființarea unui pensionat de fete, cari vor fi instruite și educate gratuit.

Această hotărâre a mea va părea poate ciudată și nedreaptă la ochii unor oameni cu judecată ușoară.

Chibzuind, însă, mai matur, vor simți că-mi este peste putință de a nu face orice ca să nu las să se stingă în această țară numele familiei ce am purtat și pe care m-am nevoit în tot cursul vieții mele a-l păstra și-l înconjura de câtă considerație mai mult mi-a fost cu putință.

Și, pe de altă parte, mi-era foarte cu greu a mă hotărî să las în mâini streine și prin urmare pustiirii și dărăpănării acea moșie unde am petrecut cei mai veseli ani ai copilăriei și ai vieții mele, unde se află îngropat tatăl meu și unde, poate, mă voi afla șie eu”.

Acesta a fost Barbu Catargiu, om dintr-o bucată, „statornic în principii și neclintit în hotărâri”, cum îl caracterizează Anghel Demetriescu, care și-a plătit credințele cu viața.

Și acum să vedem tributul acestui fost prim-ministru, șef al Partidului Conservator, în așezămintele țării, să vedem cum îi cinstesc urmașii memoria.

Îndată după săvârșirea odiosului atentat, Principele Grigore Bibescu a propus și Adunarea a încuviințat „ca o datorie sacră” să se ridice Ministrului Primar al Principatelor Unite, victimă a curajului său politic, un monument pe care să se graveze deviza sa din totdeauna:

„Tot pentru țară, nimic pentru noi”.

S-a votat și suma necesară, dar proiectul a fost lăsat baltă până în 1913 când, sub guvernul Maiorescu, senatorul Nicu Filitti a reamintit parlamentarilor votul Adunării din 1862 și a cerut energic ca hotărârea înaintașilor să fie îndeplinită.

Statuia a fost comandată imediat sculptorului Romanelli din Florența.

Parcă era un făcut.

Diferite probleme printre care și Marele Război au întârziat aducerea monumentului.

Până la urmă a fost instalat în coasta Mitropoliei, nu departe de locul unde Barbu Catargiu a căzut pentru o idee.

Citește și Întâiul premier al României cade victimă unei crime perfecte

Ca totdeauna, până la inaugurare, o pânză groasă acoperea bronzul masiv, dar gazetele indiscrete reproduseseră opera artistului, după părerea unanimă, reușită.

Curajosul om politic era reprezentat pe un fotoliu, în momentul ceasului din urmă, având la spate România care-l înfășura în steagul ei, ca într-un giulgiu.

 

Sursa: Radu D. Rosetti, volumul „Eri”