Însă trăsura nu era trasă la scară, așa că este invitat de prefectul poliției, colonelul Nicolae Bibescu, în trăsura sa.
În momentul în care trăsura deschisă a ajuns sub clopotnița de la Mitropolie, s-au auzit două focuri de armă: unul l-a lovit pe Barbu Catargiu în cap, la baza creierului, omorându-l pe loc, celălalt a șuierat pe lângă urechea prefectului.
Domnitorul Cuza a fost informat, chiar de Nicolae Bibescu, că asasinul a reușit să se facă nevăzut. Era ziua de 8/20 iunie 1862.
Șeful primului guvern unitar al țării
La 22 ianuarie 1862, după recunoașterea deplină a Unirii Principatelor Române de către Marile Puteri, domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl desemnează pe Catargiu cu formarea primului guvern unitar al țării.
În calitate de prim-ministru el înaintează spre dezbaterea Adunării Legislative un proiect de lege agrară, care nu prevedea împroprietărirea cu loturile pe care țăranii le lucrau, ci constituirea unui pământ comunal care cuprindea câte trei pogoane de fiecare familie țărănească.
Împotriva lui s-a ridicat întreaga opoziție liberală din jurul lui Kogălniceanu și Brătianu.
Primul și-a folosit arta oratorică încercând să trezească interes și compasiune față de țărănime și a cerut împroprietărirea cu loturile avute în folosință susținând că rezolvarea problemei rurale reprezenta însăși baza de dezvoltare ulterioara a statului modern.
„O nație nu trăiește prin milostenie”
Catargiu a numit acest discurs „o himeră ciudată, paradoxală, o himeră cu cap de porumbiță, cu corpul de aspidă și coadă de șopârlă măglisitoare” împotrivindu-se unei astfel de împroprietăriri deoarece „o nație nu trăiește prin milostenie”.
