Marele Foc din Londra pus pe seama Mâinii lui Dumnezeu și a răutății catolicilor

 

La primele ore ale dimineții de 2 septembrie 1666, Marele Foc din Londra izbucnește în casa brutarului regelui Carol al II-lea de pe Pudding Lane, lângă London Bridge.

S-a răspândit rapid pe strada Tamise, unde depozitele de combustibili și un vânt puternic au transformat focul într-un infern. Când Marele Foc a fost în cele din urmă stins pe 6 septembrie, mai mult de patru cincimi din Londra erau distruse. În mod miraculos, se spunea că doar 16 persoane au murit.

Marele Foc din Londra a fost un dezastru care era de așteptat. Londra din 1666 era un oraș cu case medievale realizate în mare parte din cherestea de stejar. Unele case mai sărace aveau pereți acoperiți cu gudron, ceea ce împiedica infiltrarea apei, dar făcea structurile mai vulnerabile la foc.

Străzile erau înguste, casele erau aglomerate, iar metodele de stingere a incendiilor constau în găleți de apă și pompe de mână primitive. Cetățenii au fost instruiți să-și verifice locuințele pentru eventuale pericole, dar au existat multe cazuri de neglijență.

Scânteile din cuptorul lui Thomas Farrinor

Așa a fost în seara de 1 septembrie 1666, când Thomas Farrinor, brutarul regelui, nu a reușit să-și stingă în mod corespunzător cuptorul. S-a culcat și, undeva pe la miezul nopții, scântei din tăciunii aprinși au aprins lemnele de foc situate lângă cuptor.

În scurt timp, casa lui era în flăcări. Farrinor a reușit să scape cu familia și un servitor pe o fereastră de la etaj, dar un ucenic a murit în flăcări, fiind prima victimă.

Scântei de la brutăria lui Farrinor au sărit peste stradă și au dat foc paielor și furajelor din grajdurile hanului Star Inn. De la han, focul s-a răspândit pe strada Thames, unde depozitele de pe malul râului erau pline cu materiale inflamabile, cum ar fi seu pentru lumânări, ulei de lampă, băuturi spirtoase și cărbune.

Aceste magazii s-au aprins sau au explodat, transformând focul într-unul incontrolabil.