Localnicii care săriseră cu gălețile și-au abandonat eforturile inutile în lupta împotriva incendiilor și s-au repezit acasă pentru a-și evacua familiile și a-și salva obiectele de valoare.
Fusese o vară fierbinte și uscată și un vânt puternic a întețit și mai mult flăcările. Pe măsură ce incendiul a crescut, autoritățile orașului s-au străduit să dărâme clădirile și să stopeze incendiul, dar flăcările le-au depășit eforturile.
Oamenii au fugit în râul Tamisa târându-și bunurile, iar persoanele fără adăpost s-au refugiat pe dealurile de la periferia Londrei.
Lumina din Marele Foc putea fi văzută la 30 de mile distanță. Pe 5 septembrie, focul s-a atenuat, iar pe 6 septembrie a fost adus sub control.
100.000 de persoane, fără adăpost
Marele Incendiu din Londra a cuprins 13.000 de case, aproape 90 de biserici și zeci de clădiri publice.
Vechea Catedrală Sf. Pavel a fost distrusă, la fel ca multe alte repere istorice. Se estimează că 100.000 de persoane au rămas fără adăpost.
În câteva zile, regele Carol al II-lea a început să-și reconstruiască capitala.
Marele arhitect Sir Christopher Wren a proiectat o nouă Catedrală Sf. Pavel, cu zeci de biserici noi mai mici în jurul ei ca sateliți.
Pentru a preveni incendiile viitoare, majoritatea caselor noi au fost construite din cărămidă sau piatră și separate de ziduri mai groase. Aleile înguste erau interzise, iar străzile erau lărgite.
În anii 1670, o coloană memorială care comemorează Marele Incendiu din Londra a fost ridicată lângă sursa calamității. Cunoscut sub numele de Memorial, a fost probabil proiectat de arhitectul Robert Hooke, deși unele surse îl cred pe Christopher Wren.
Coloana are o înălțime de 202 picioare și prezintă sculpturi și gravuri care spun povestea conflagrației. Chiar dacă o anchetă oficială asupra Marelui Foc a concluzionat că „mâna lui Dumnezeu, un vânt mare și un anotimp foarte uscat” l-a provocat, o inscripție de pe Memorial (eliminată în 1830) a dat vina pentru dezastru pe „trădarea și răutatea catolicilor”.
În 1986, brutarii din Londra și-au cerut în cele din urmă scuze primarului pentru că au dat foc orașului. Membrii Worshipful Company of Bakers s-au adunat pe Pudding Lane și au dezvăluit o placă prin care se recunoaște că unul dintre ei, Thomas Farrinor, a fost vinovat de provocarea Marelui Incendiu din 1666, scrie history.com.
