Fotografiile noastre au fost luate a doua zi după incendiu, când focul nu se stinsese cu desăvârșire. Ruinele celor două săli sunt impresionante, scria revista Realitatea ilustrată din 29 decembrie 1937, despre catastrofa întâmplată cu o săptămână înainte.
În sală, când a izbucnit focul, erau peste 1500 de oameni. Iar Constantin Tănase își făcea numărul pe scenă. Era premieră la Teatrul Cărăbuș, cu revista „Poftă bună la Tănase”.
George Mihalache, un ziarist martor la eveniment, povestea:
„Nu era vorba de nicio glumă. Flăcările, tot mai lacome și furioase, își întindeau ghearele sângerii prin sală, iar Tănase, ca paralizat, nu scotea nicio vorbă, fixând cu priviri halucinante când culisele, când spectatorii.
Brațele inerte în lături, ca două vâsle părăsite, iar fardul gros i se topise pe obraji, transformându-se într-o mască stranie pe care se zugrăveau uimirea și deznădejdea…”.
Renașterea
Pe 14 ianuarie 1938, Tănase relua premiera întreruptă de izbucnirea marelui foc, iar aceeași revistă consemna:
„După dezastrul suferit la Vox, când a avut prilejul să se convingă de dragostea cu care-l înconjura publicul bucureșten, dl. C. Tănase și-a refăcut Cărăbușul, oferindu-ne o seară de copioasă veselie la Savoy.
Micimea și defectuozitatea tehnică a scenei au fost compensate de entuziasmul ansamblului întinerit.
Menționând debutul promițător al noilor autori lansați de dl. Tănase: d-nii Nican, Puiu Maximilian, George Fulga și S. Cristodulo, semnalăm, mai ales, buna inspirație pe care a avut-o animatorul Cărăbușului de a relua colaborarea cu d-ra Mia Apostolescu și de a îngloba în ansamblu duetul domnilor Stroe și Vasilache.
