Articole online

Marea Unire?

Marea Unire

România, după cei doi de neutralitate în care și-a cumpănit alegerea, a intrat în Marele Război alături de puterile Antantei, decidenții politici ai vremii alegând Transilvania în detrimentul Basarabiei. Ironia istoriei a fost că primul dintre teritoriile care s-au unit cu Vechiul Regat să fi fost chiar ținutul dintre Nistru și Bug în vremea guvernului Alexandru Marghiloman, cel căruia istoriografia românească îi este datoare cu o reabilitare. Desigur, Brătienii, ca de atâtea alte ori, și-au jucat rolul după încheierea războiului, tratele care consfințeau noile configurările ale frontierelor fiind semnate în timpul guvernului Brătianu. 

Marea Unire?

Mai puțin cunoscut sau mai puțin subliniat este conținutul Tratatului cu Antanta din 1916. În articolul 5 statele-membre ale alianței Franța, Marea Britania, Italia și Rusia se angajau să recunoască anexarea, nu unirea, teritoriilor Monarhiei Austro-Ungare de Regatul României. Eșecul inițial și ocuparea celei mai mari părți a țării de către Puterile Centrale au determinat plecarea monarhului și a guvernului la Iași. Pe moment, germanofilii, cei care susținuseră intrarea României în război alături de Imperiul German și cel Austro-Ungar păreau să fi avut dreptate. De altfel, la sfârșitul Consiliului de Coroană prin care s-a luat decizia politico-militară de a desfășura eforturile de război în tabară Antantei, P.P. Carp a adresat cuvinte grele Majestății Sale:

,,Voi trimite în război pe cei trei fii ai mei dacă veţi hotărî războiul”, dar „Mă voi ruga la Dumnezeu ca armata română să fie bătută”.

Evoluția militară a permis reintrarea în război a României după semnarea păcii separate, pe care se angajase în 1916 să nu o semneze. Însă nu teritoriile Monarhiei Austro-Ungare au intrat în componența României mai întâi, ci Basarabia, un teritoriu în care și rușii și ucrainenii aveau pretenții legitime. S-a ales soluția unirii, așa cum e cunoscută în istoriografie, federalizarea, în concepția liderilor politici românia oferind un avantaj minorităților. La fel în cazul Transilvaniei. 

Guvernul conservator al lui Marghiloman care a înfăptuit unirea cu Basarabia, semnând pacea definitivă cu Puterile Centrale și cedând Dobrogea și munții, merită o reevaluare. Chiar în ajunul demiterii sale, Alexandru Marghiloman ordona intrarea Armatei Române în Bucovina. Căci ostașii au înfăptuit unirea, nu oamenii politici, iar lovitura de stat pe care regele Ferdinand a dat-o în favoare lui Brătianu rămâne una din cele mai mari nedreptăți ale istoriei românești. Căci Alexandru Maghiloman a fost omul potrivit în, poate, cea mai mare cumpănă a României, reușind să realizeze o unire care nici măcar nu fusese pusă pe hârtie, nici sperată.

Registration

Aici iti poti reseta parola