Expoziția a fost dominată de pavilioanele Germaniei national-socialiste și Uniunii Sovietice, situate față în față, într-o perioadă de confruntare ideologică, politică și chiar militară în Spania devastată de războiul civil al celor două state.
De altfel, Albert Speer și Boris Iofan, arhitecții celor două pavilioane, au obținut medalia de aur pentru designul lor, pe măsura fondurilor impresionante investite de Hitler și Stalin care își proiectau simbolic puterea.
Comisarul general al României pentru această expoziţie a fost Dimitrie Gusti.
Pavilionul românesc, opera arhitectului Duiliu Marcu, era o clădire sobră de o factură modernă, cu elemente subtile de influență romană și bizantină. Pereții erau decorați cu fresce prezentând scene din istoria națională ori fotografii cu peisaje naturale, mănăstiri și monumente istorice din România.
O statuie în dimensiuni naturale a Regelui Carol al II-lea sculptată de Cornel Medrea, a fost amplasată în sala de onoare, unde se mai găsea și un basorelief de Ion Jalea dedicat Unirii.
La subsol era amenajat un veritabil muzeu de vânătoare și o secțiune de turism, urmând apoi la parter secțiunea economică, conținând prezentări sintetice ale fiecărei ramuri industriale.
Nivelul următor era dedicat „Fundațiilor Regale”, activitatea de orientare și ghidaj a vizitatorilor fiind realizată de echipe de studenți organizate de eminentul sociolog Dimitrie Gusti.
Al treilea etaj era ocupat de o galerie de artă cu opere ale celor mai cunoscuți artiști români din epocă.
Regele Carol al II-lea a vizitat Pavilionul României la 12 iulie 1937, cu ocazia unei vizite neoficiale în Franța. În prezența augustului vizitator, invitații francezi ce însoțeau delegația română, reprezentanții presei și membrii echipei pavilionului au luat un dejun cu feluri specific românești, stropit cu vin pelin și animat de lăutarii celebrului Grigoraș Dinicu!
Regele Carol al II-lea a avut o serie de întâlniri cu cei mai înalți reprezentanți ai autorităților franceze și a participat apoi la tradiționala paradă de Ziua Națională a Franței, desfășurată la 14 iulie 1937.
Sursa: Arhivele Diplomatice ale MAE