Documentele păstrate în arhive arată ce a urmat fugii din țară. Pe lângă documentele descoperite de cercetătorul Valentin Vasile, Marcel Răducanu ne-a completat informațiile printr-o declarație dată în exclusivitate colegului meu Andrei Călin. El ne-a povestit și cum a evitat o arestare cu ocazia unui meci jucat în afara Germaniei de Vest.
Fotbalistul urmărit după fuga din țară
prin intermediul agenției de la Koln
Extras din studiul ”Lumea sportivă, tentaţia Occidentului şi răspunderea penală în ultimul deceniu comunist” – Caietele CNSAS, autor Valentin Vasile.
O serie de jocuri amicale în RFG
Anul 1981 şi-a consumat un nou episod „fierbinte” prin gestul fotbalistului Marcel Răducanu, al clubului de fotbal Steaua Bucureşti. Mijlocaşul echipei militare a făcut parte din lotul naţionalei de fotbal deplasată în RFG pentru o serie de jocuri amicale (14 iulie – 3 august 1981). La meciul susţinut, la 31 iulie 1981, pe stadionul din Dortmund a solicitat schimbarea pe motiv de accidentare. La scurt timp a părăsit incinta şi nu s-a mai reîntors în cadrul lotului. La miezul nopţii i-a telefonat soţiei şi a anunţat-o despre decizia adoptată; în plus, i-a cerut să ascundă bijuteriile, radiocasetofonul şi să înstrăineze autoturismul „Dacia 1300”.
Hotărârea de a părăsi echipa a fost cauzată de câteva animozităţi cu echipa tehnică (antrenorul Valentin Stănescu nu-l folosea suficient în meciurile oficiale), refuzul aprobării contractului cu FC Nantes (Franţa, 1979), precum şi dorinţa sportivului de a înregistra venituri financiare mai consistente, în raport cu valoarea fotbalistică dovedită pe terenul de joc. Din declaraţiile ulterioare, precum şi din informările Securităţii, raţionamentul alegerii a avut în primul rând o încărcătură psiho-profesională (forţa psihică de a nu reveni în ţară şi preconizata complinire profesională la cluburi consacrate din RFG) şi în al doilea rând câştiguri băneşti substanţiale (averea deţinută în România nu era neglijabilă în contextul perioadei socio-economice respective).
Un an de suspendare
Primele săptămâni au fost descurajante şi pline de frământări pentru fostul jucător al Stelei, în absenţa unui angajament.
Contractul semnat cu „Hanovra ’96”, liga a doua germană, echivala cu un salariu de 4000 mărci/lună, dar la scurt timp, oferta tentantă înaintată de „Borussia” Dortmund, Bundesliga, l-a făcut să semneze pentru a doua oară în decurs de câteva săptămâni. Pe lângă încetarea unilaterală a raporturilor de muncă cu Steaua Bucureşti, refuzul clubului militar de a începe negocieri pentru un eventual transfer, s-a mai adăugat şi dubla semnătură (pe contracte simultane cu două echipe); finalmente, UEFA (Uniunea Europeană de Fotbal Amator) a dictat 12 luni suspendare din orice competiţie.
Clubul din Dortmund a remis autorităţilor române mai multe cereri prin care-şi exprima disponibilitatea achitării unor sume de bani în numerar sau materiale sportive în schimbul acordului FRF pentru transferul imediat al acestuia, fără suspendare, precum şi pentru emigrarea familiei sale. Cu toate acestea, clubul vest-german nu a renunţat la contract şi i-a achitat salariul jucătorului, inclusiv pe perioada de inactivitate.
Dosar penal, dezertare și refuzul revenirii în țară
Efectele juridice ale „evadării” în RFG s-a materializat prin începerea urmăririi penale. Organele de cercetare penală din cadrul Departamentului Securității Statului efectuau activităţile specifice infracţiunii enunţate şi defereau justiţiei pe cei vinovaţi, chiar şi în lipsa acestora. Dosarul penal era compus din procesul verbal de începere a urmăririi penale, adresa Direcţiei de paşapoarte, evidenţa străinilor şi controlul trecerii frontierei, proces verbal de percheziţie domiciliară, proces verbal – sechestru asigurator, declaraţii, referat de terminarea urmăririi penale, rechizitoriul Direcţiei Procuraturilor Militare, dovadă de îndeplinirea procedurii de citare, minuta şi sentinţa Tribunalului Militar Bucureşti, motive de recurs, decizia completului de judecată în cazul recursului, mandate de executare a pedepsei, proces verbal de predare-primire a bunurilor confiscate. Lucrătorii Securităţii au respectat procedurile şi în privinţa lui Marcel Răducanu: în dimineaţa zilei de 1 august 1981 organele de anchetă au efectuat o percheziţie la domiciliul fotbalistului şi au pus sechestru asupra bunurilor familiei (obiectele sau lucrurile nu erau ridicate până la pronunţarea definitivă a sentinţei). Un alt amănunt notabil l-a reprezentat statutul profesional; încadrarea sportivă la clubul Steaua echivala cu înregimentarea în corpul ofiţeresc, iar refuzul întoarcerii în ţară a însemnat şi dezertarea din cadrul armatei române. Prin notarea de serviciu erau furnizate o serie de date cuprinzând menţiuni referitoare la încadrarea militară, aprecieri ale comandantului, calităţi personale etc.
Căpitanul Răducanu Marcel și sentința
Raportul evidenţia atributele sportivului (conştiincios, spirit de iniţiativă, respectarea coechipierilor), însă remarca şi pierderea „stăpânirii de sine în momentele grele de joc” (eliminarea jucătorului în finala Cupei României) . Prin ordinul MC nr. 556 din 1 august 1981 ministrul Apărării Naţionale a dispus trecerea în rezervă a cpt. Răducanu Marcel. Emiterea respectivului act a fost în favoarea jucătorului întrucât absenţa nejustificată de la unitate a început să curgă de la data de 3 august 1981 (reîntoarcerea lotului naţional) şi astfel nu s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de dezertare.
În acest context urma să fie cercetat doar pentru refuzul înapoierii în ţară şi crearea unor prejudicii materiale federaţiei de specialitate (1 trening supraelastic, 3 tricouri, 3 şorturi, 1 pereche pantofi Adidas, 1 geantă Adidas, 1 minge Tango, 3 perechi ghete Adidas, 1 costum fâş).
Referatul terminării urmăririi penale a fost întocmit la 14 octombrie 1981, iar sportivul era învinuit de următoarele fapte: refuzul înapoierii în ţară prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin. 1 Cod penal şi abuz de încredere în paguba avutului obştesc prevăzută şi pedepsită de art. 227 cod penal, raportat la art. 213 cod penal (prejudiciu în dauna FRF în valoare de 5.656 lei)17. Procesul s-a încheiat încă de la primul termen, iar prin sentinţa nr. 982/7 noiembrie 1981, Marcel Răducanu era condamnat la 5 ani închisoare, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b c. pen. pe timp de 3 ani, confiscarea parţială a averii şi degradarea militară.
Sentinţa pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti a fost considerată nesatisfăcătoare de Direcţia Procuraturilor Militare şi astfel s-a depus recurs; se aprecia că pedeapsa era scăzută faţă de gravitatea faptei şi s-a cerut mărirea acesteia. Secţia recurs a Tribunalului militar teritorial, prin decizia nr. 441/9 decembrie 1981, a admis recursul; pedeapsa de executat a fost majorată la 5 ani şi 10 luni închisoare.
Obiectivul Radu – încercarea de influențare
Condamnarea judiciară nu a fost sinonimă cu încheierea misiunii Securităţii, dimpotrivă, pe parcursul anilor următori s-au aplicat o serie de măsuri de supraveghere şi dirijare a reţelei informative pe lângă subiect. Prin planul de măsuri elaborat în dosarul de urmărire informativă „Radu” (numele de cod al obiectivului Marcel Răducanu) se prevedea desfăşurarea mai multor acţiuni preventive şi de influenţare pozitivă.
Prin intermediul grupei operative de la Köln au fost culese date privind domiciliul (amplasarea locuinţei, căi de acces, sistemul de intrare-ieşire din imobile, vecini), locuri şi anturaje frecventate, programul activităţilor zilnice etc. Direcţia a IV-a a acţionat pentru influenţarea lui „Radu” atât prin intermediul familiei, cât şi al sportivilor participanţi la diverse concursuri în RFG, însă fără rezultat. Dragostea faţă de fotbal i-a fost răsplătită atât profesional, cât şi financiar la Borussia Dortmund (1982-1987) şi FC Zürich (1987-1991). Deşi s-a aflat în atenţia structurilor informative, totuşi n-au fost desfăşurate acţiuni represive sau de intimidare asupra jucătorului. O formă de presiune a fost exercitată prin refuzurile constante în soluţionarea pozitivă a cererii de reîntregire a familiei. Solicitările au primit aviz negativ din partea Direcţiei Paşapoarte, şi astfel s-a prelungit starea de surescitare a sportivului.
Ce însemna averea unui fotbalist de Națională în 1981, față de ce au acum jucătorii!
Totodată, prin admiterea acţiunii civile inculpatul era obligat să achite suma de 5.656 lei despăgubiri civile şi 600 lei cheltuieli de judecată. Confiscarea parţială a averii personale marca trecerea în proprietatea statului a următoarelor bunuri: una bibliotecă din lemn natur din patru corpuri (evaluată la 8.000 lei), una garnitură hol (una canapea şi două fotolii cu o valoare de 7.500 lei), una garnitură hol (patru fotolii, un colţar, una ladă cu capac, două rafturi apreciate la 5.500 lei), una veioză din lemn (600 lei), una statuetă din lemn (100 lei), una măsuţă rotundă (350 lei), un frigider „Arctic” (4.500 lei), un bar din lemn PAL (6.000 lei), un televizor marca „Saturn” (2.300 lei), una garnitură mobilă din lemn PAL (5.000 lei), una masă şi patru scaune rabatabile (600 lei), un aspirator marca „Taifun” (600 lei), două lustre din metal alb (1.100 lei), un şifonier din lemn (3.000 lei), una haină bărbătească – cojoc (1.500 lei), trei mochete pluşate (4.300 lei), un autoturism marca „Dacia 1300” an de fabricaţie 1978 (60.000 lei), un radiocasetofon Panasonic (10.000 lei), bijuterii din aur19. De precizat că obiectele din metale şi pietre preţioase şi certificatul de înmatriculare auto fuseseră ridicate la finele percheziţiei domiciliare. Organele de cercetare penală au depus bijuteriile la Banca Naţională a RSR, sucursala Municipiului Bucureşti. Conform inventarului de predare-primire au trecut în custodia instituţiei bancare următoarele produse: cinci brăţări (masa: 26,47 g), şase inele damă: 19,95 g, două verighete: 1,41 g, una cruciuliţă: 2,72 g, un lănţişor: 2,27 g, trei pandantive: 3,12 g, un cercel: 0,98 g. (f. 14 f/v, 15); Total: 56,92 g20.
În Iugoslavia mă așteaptă Securitatea ca să mă salte să mă ducă în România!
Marcel Răducanu, care este și acum în Germania i-a acordat colegului meu Andrei Călin o declarație legată de acele evenimente:
„Nu am simțit la vremea respectivă că sunt urmărit de Securitate. Asta arată că se ascundeau foarte bine. N-a încercat să mă contacteze nimeni ca să mă influențeze. Soția a reușit să vină în Germania în 1985, după mari intervenții, băiatul meu avea doi ani atunci când am rămas în Germania. Mama a ajuns în 1989, datorită intervenției lui Valentin Ceaușescu. Dosarul de urmărire este la mine, l-am citit, am fost surprinsă când am văzut că știau tot ce făceam în Germania: unde stăteam, când plecam de acasă, când mă întorceam, tot programul mi-l cunoșteau. Condamnarea mea cred că a fost anulată din oficiu după Revoluție. Nu știu procedural cum s-a făcut, eu nu am primit nimic în scris. Aștept acum să văd dacă o să primesc pensie pentru gradul de ofițer pe care l-am avut. Mi-a promis comandantul clubului (n.r – Bixi-Pompiliu Mocanu, comandant la CSA Steaua) că se va rezolva.
În 1987, Borussia a jucat cu FK Velez Mostar (echipă din Bosnia care evolua în acea vreme în campionatul Iugoslaviei) în Cupa UEFA. Turul a fost în Germania. La retur nu am mai ajuns. M-a întors președintele nostru de la Aeroportul din Dortmund. Aflase că în Iugoslavia mă așteaptă securitatea ca să mă salte să mă ducă în România. Am scăpat în utlimul moment, pentru că nu m-am suit în avionul ăla.”
